De ce trebuie ca PP-DD să aibă consilieri în CLM și CJC

456
Sondajul publicat în ediția de ieri a ziarului nostru, referitor la procentele pe care le au candidații la Primăria Constanța, a indicat faptul că actualul primar va câștiga fără probleme un nou mandat. Și la Consiliul Județean, "cărțile" sunt făcute, actualul președinte fiind sigur de victorie.

Și totuși, pentru ceilalți competitori, bătălia nu s-a încheiat! Miza o constituie acum locurile din Consiliul Local, respectiv Consiliul Județean, unde USL-ul va avea, fără îndoială, majoritate zdrobitoare.

Pentru a menține balanța politică (atât cât se mai poate) echilibrată, pentru a nu risca, în plină democrație, să se ajungă la dictatură, pentru a nu repeta momentele istorice de tristă amintire în care totul se vota în unanimitate, este necesar ca în Consiliul Local și în Consiliul Județean să se regăsească și reprezentanți ai celorlalte partide politice. Pe scurt, să mai existe și alte voci, alte păreri, să existe un schimb de opinii, hotărârile chiar să fie dezbătute și nu votate "la foc automat".

Partidul Poporului Dan Diaconescu susține, prin vocea lui Marian Vasiliev, candidat la președinția CJC, că PP-DD este unica formațiune care se mai poate lupta cu "caracatița roșie" PSD. Susținut de oamenii simpli, cei scârbiți de actuala clasă politică, PP-DD poate fi "gura de oxigen" a Constanței, poate fi cel care să spună NU unui proiect prin care se irosesc aiurea banii publici, poate fi cel care să apere interesele și celor care nu se regăsesc în "gașca lui Che". Sondajele indică faptul că PP-DD merită încrederea de a avea voci în Consiliul Local și Consiliul Județean. Dumneavoastră, constănțenii, veți decide duminică dacă le acordați o șansă "violeților"! 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2476 secunde