Deputatul Bogdan Bola susţine reintroducerea tramvaielor în Constanţa. "Traficul ar fi mai fluidizat"

1559
2
Deputatul Bogdan Bola susţine reintroducerea tramvaielor în Constanţa.
Traficul din municipiul Constanţa a devenit infernal de foarte multă vreme, mai ales din cauza nenumăratelor şantiere care sunt prezente în localitate. Unii oameni politici de la malul mării caută soluţii în ceea ce priveşte fluidizarea acestui trafic, iar idei sunt destule.

Un exemplu este ideea deputatului constănţean din Forţa Dreptei, Bogdan Bola. Acesta este de părere că în Constanţa ar trebui introduse cât mai rapid tramvaie care să circule pe o bandă specială, astfel încât traficul să fie fluidizat.


„Cred că trebuie să avem o dezbatere publică şi să întrebăm serios constănţenii cum văd ei viitorul traficului şi transportului public în oraş. Dacă ne uităm şi la CT Bus, în momentul de faţă sunt vreo trei sau patru metode de plată, dintre care trei nu funcţionează aproape niciodată. Nu există o modalitate de plată pentru toate mijloacele de transport în comun din oraş. Aşa cum se întâmplă în alte oraşe civilizate. Observăm că în majoritatea capitalelor din Europa, dar şi a altor oraşe mai dezvoltate, peste tot se foloseşte acest tramvai. Există acele genuri de tramvaie care nu fac zgomot, nu poluează, au bande specifice pentru ele, deci nu se blochează traficul, aşa cum se întâmplă cu aceste autobuze electrice. Se pare că ar putea exista anumite probleme reale cu bateriile autobuzelor electrice pe perioada iernii. Nu ştiu dacă se va întâmpla aşa, dar consider că trebuie să fim pregătiţi pentru cazul în care aceste autobuze nu vor fi atât de eficiente pe cât ne fac unii să credem că vor fi”, a declarat Bogdan Bola.Acesta a amintit de tramvaiele care existau în anii trecuţi în municipiul Constanţa şi recunoaşte că acelea erau vechi şi făceau mult zgomot.


Ceea ce încearcă, însă, să spună deputatul este că, dacă s-ar introduce tramvaie noi şi s-ar crea reguli de circulaţie ca în alte ţări europene, problema ar fi rezolvată în totalitate.

Bogdan Bola mai admite şi faptul că oamenii din Constanţa îşi achiziţionează câte două sau trei maşini şi în acel moment se crează haos în oraş.


„Înainte se mergea bine cu tramvaiele. Într-adevăr, erau mai vechi şi româneşti şi făceau mult zgomot, sau se blocau pentru că nu exista o bandă specială pe care să nu poată să intervină maşinile, dar chiar şi acelea erau eficiente. Eu aştept feed-back-ul din partea constănţenilor. Vreau să văd cum gândesc oamenii. Maşinile au crescut cu 50 la sută în ultimii 5 ani în acest municipiu. Indiferent cât de multe parcări am face, nu vom putea face faţă. Traficul este sufocat, deci trebuie să găsim modalităţi. Voi face o analiză pe baza a ce vor constănţenii. Părerile sunt împărţite. Din ce am observat, oamenii ar fi pro aceste tramvaie, însă au tot felul de frici. Nu mai vor să vadă tranşee pe bulevardele mari ale Constanţei. Pentru a introduce aceste tramvaie avem nevoie de o infrastructură. Ar fi necesar un nou depou, iar dacă l-am face, ne-ar trebui nu ştiu câte hectare de teren. Majoritatea spun că ar fi o idee bună, chiar dacă unii au zis că nu vor renunţa la maşinile personale. Eu cred că, dacă se continuă în acest ritm de achiziţionare a maşinilor, traficul din Constanţa se va bloca întotdeauna”, a concluzionat Bola.



Comentează știrea

Ei
10 noiembrie 2022
Erorile neamului vanzator

"Varzarii (oamenii lui Varzare)" din primaria Constanței au facut ca acest oraș (mu-ma-nicipiu) sa devina singura localitate din lume care a renunțat la transportul electrificare! "Rromanicca" te distrez!

Constantean
10 noiembrie 2022
Se poate ?

Reintroducerea liniilor de tranvai prin arterele principale din oras ar fi o nenorocire .Ne ajunge prin ce am trecut si trecem .Daca se face tranvai sa se faca pe la extremitatile orasului ,si sa lege satelitii orasului Constanta Mamaia ,Navodari ,Ovidiu,Poiana,Basarabi ,V.Traian Eforiile etc .sistem metrou de suprafata .Terenurile sunt libere slava domnului .Ce ziceti de un metrou Mangalia -Navodari ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8784 secunde