Deputatul Marian Cruşoveanu: „Rețeaua de drumuri a județului Constanța se va extinde”

747
Deputatul Marian Cruşoveanu: „Rețeaua de drumuri a județului Constanța se va extinde” - marian-crusoveanu-2-1706274929.jpg

Articole de la același autor

Deputatul liberal constănţean, Marian Cruşoveanu, a anunţat că se va extinde rețeaua de drumuri a județului Constanța.

Printre altele, parlamentarul a explicat că reşeaua va avea o lungime totală de aproximativ 34,6 km, prin implementarea a două proiecte în valoare de aproximativ 140 de milioane de lei.

„Se va extinde rețeaua de drumuri a județului Constanța, cu o lungime totală de aproximativ 34,6 km, prin implementarea a două proiecte în valoare de aproximativ 140 de milioane de lei. Pe lângă Alternativa Techirghiol, vom avea două noi rute de care vor beneficia constănțenii, dar și toți cei care doresc să ajungă în sudul litoralului românesc în perioada aglomerată a anului. Astfel, se va construi un drum ce va conecta localitățile Tuzla și Biruința (DJ391) iar al doilea tronson va lega localitățile Techirghiol și Arsa”, a declarat pentru Cuget Liber, deputatul Marian Cruşoveanu.

În plus, el a adăugat că bugetul alocat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, susține aceste investiții, consolidând astfel angajamentul PNL pentru dezvoltarea durabilă a județului Constanța. „Este încă un angajament al PNL Constanța, bifat cu succes! Subliniez din nou ideea următoare: investițiile în dezvoltarea infrastructurii contribuie la stimularea creșterii economice, generarea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții în comunitățile locale”, a mai spus deputatul de la PNL Constanța, Marian Crușoveanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9738 secunde