VideoLive Text Dr. Cătălin Grasa și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța din partea PSD. "Vom face totul în echipă!"
În aceste momente, Cătălin Grasa a ajuns la BEJ pentru a-și depune oficial candidatura la președinția Consiliului Județean Constanța. Mai sunt prezenti președintele PSD Constanța la județ, Felix Stroe, presedintele la municipiu, Ion Dumitrache, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu dar și alţi social-democrați.„PSD l-a propus ca și candidat pe medicul Cătălin Grasa, un medic care a efectuat 15.000 de operații. Avem o listă de 46 de candidați județeni, bine pregătiți, cu multă experiență, respectați în comunitate. Pe listă se regăsesc oameni foarte bine pregătiți, familiști, respectați în comunitățile lor, 6 ingineri, 8 avocați şi jurişti, 4 medici, 8 economiști, 4 manageri, cadre didactice, agronomi. O listă în care avem doamne şi se regăsesc tineri. Sper ca lista noastră să fie bine primită de cetățenii județului Constanța. Cu siguranță, este o listă completă şi de aceea invităm cetăţenii să vină la vot pe 9 iunie şi să ne voteze", a declarat Felix Stroe, președintele Organizației Județene a PSD Constanța.
La rândul său, medicul Cătălin Grasa a spus că tot ceea ce a realizat până acum a făcut în echipă, ceea ce va face și de acum înainte.
„Mă simt onorat să fiu ales candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Tot ceea ce am făcut, ca manager și chirurg, a fost alături de o echipă. Astăzi sunt cu o echipă de consilieri a Partidului Social Democrat și vom demonstra că putem să aducem calitate prin ceea ce ne-am propus să realizăm în mandatul pe care ni-l dorim să ni-l oferiți. Împreună cu constănțenii, această echipă va face tot ce este posibil pentru dezvoltarea județului Constanța", a declarat Cătălin Grasa.
LISTA DE CANDIDAȚI pentru alegerea consiliului județean CONSTAȚA, județul CONSTAȚA,
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.