Eugen Tomac: "Ar fi o mare eroare să acceptăm intrarea în Schengen în două etape"

251
Eugen Tomac:

Articole de la același autor

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a afirmat, miercuri, că ar fi "o mare eroare" ca România să accepte aderarea la spaţiul Schengen în trepte, mai întâi cu aeroporturile, apoi cu graniţele terestre, susţinând că abordarea Austriei în relaţia cu ţara noastră şi Bulgaria este "destul de riscantă şi neserioasă".

"Trebuie să subliniem că există o schimbare de abordare, însă este o abordare destul de riscantă şi destul de neserioasă a Austriei în relaţia cu România şi Bulgaria dintr-un motiv foarte simplu, pentru că deşi este singurul stat din UE care a rămas în această logică de blocaj în ceea ce priveşte intrarea noastră în spaţiul Schengen, totuşi încearcă să prezinte această evoluţie nouă ca pe un mare avantaj pe care ni-l face nouă. Or, eu cred că trebuie să nu cădem în această capcană, pentru că am văzut cu cât festivism primul-ministru şi alţi lideri politici s-au grăbit să ridice în slăvi Viena, pentru o chestiune care nu schimbă cu nimic deocamdată regula jocului dintr-un motiv foarte simplu - pentru că Tratatele UE şi Acordul Schengen sunt destul de clare şi spun că, atunci când îndeplineşti criteriile, trebuie să fii invitat în spaţiul Schengen", a declarat Tomac, la RFI.

El a subliniat că spaţiul Schengen nu înseamnă numai libera circulaţie a persoanelor, ci şi libera circulaţie a bunurilor, menţionând că, în momentul de faţă, ţara noastră are pierderi "uriaşe" din punct de vedere economic.

"De aceea, cred că abordarea Austriei este una destul de periculoasă, pentru că, pe lângă faptul că pune condiţii care nu se regăsesc în tratat şi Acordul Schengen, încearcă să ne împingă spre o cale inacceptabilă şi anume să intrăm în două etape în spaţiul de liberă circulaţie al UE şi anume întâi cu Schengen-ul aerian şi apoi terestru, ceea ce nu justifică sub nici o formă această abordare, în condiţiile în care până şi cele mai exigente state până de curând şi anume Olanda nu mai au nicio obiecţie nici faţă de România, nici faţă de Bulgaria. Singurul Guvern care se împotriveşte ar fi Guvernul austriac", a adăugat Eugen Tomac.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5158 secunde