Habitat for Humanity România revine în comuna Cumpăna și construiește două noi locuințe

162
Habitat for Humanity România revine în comuna Cumpăna și construiește două noi locuințe - cumpana-constructii-1687180809.jpg

Articole de la același autor

Habitat for Humanity România se întoarce în comuna Cumpăna pentru a ridica două locuințe în sistem duplex, în doar 5 zile (19-23 iunie), cu ajutorul voluntarilor.

În data de 19 iunie, în prima zi a evenimentului, sunt prezenți în comuna din județul Constanța peste 40 de voluntari, care vor lucra la ridicarea pereților, montarea fermelor de acoperiș și a distanțierelor.

Echipele care se vor alătura proiectului săptămâna aceasta sunt, pe de-o parte, angajați ai companiilor partenere, studenți ai Facultății de Construcții din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, voluntari persoane fizice care se reîntorc pe șantier de fiecare dată, dar și familiile care se vor muta în noile case și dintre cele care locuiesc în prezent în cartierul Habitat din Cumpăna.+

Atelierele sunt coordonate și supravegheate tot timpul de echipa de suport, formată din specialiști în construcții, pentru ca lucrările să fie executate corect.

Proiectul este realizat în continuarea unui parteneriat de succes cu Primăria comunei Cumpăna, care asigură terenul pe care sunt construite casele și racordarea la utilități.

Acesta se va extinde în anii următori prin punerea la dispoziție a unui nou teren în proximitatea celui unde au fost ridicate, pe parcursul a 7 ani, 36 de locuințe pentru familii cu venituri reduse din comunitate.

Locuințele sunt destinate exclusiv locuitorilor comunei Cumpăna care au depus dosar și au îndeplinit anumite condiții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5883 secunde