Legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, cerută de USR, din nou, în Parlament

586
Legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, cerută de USR, din nou, în Parlament - usriohannis-1646938048.jpg

Articole de la același autor

USR i-a transmis, joi, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, solicitându-i să retrimită în Parlament legea de desfiinţare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pe motiv că actul normativ a fost adoptat pe repede înainte, fără a se aştepta avizul Comisiei de la Veneţia.

„În forma votată de Parlament pe data de 28 februarie şi propusă de Ministerul Justiţiei, Legea privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie nu respectă recomandările Comisiei de la Veneţia. În această formă, infracţiunile comise de magistraţi vor fi investigate de procurori anume desemnaţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la propunerea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de patru ani. Proiectul de lege prevede desfiinţarea secţiei speciale, fără ca dosarele de corupţie ale magistraţilor să se întoarcă la DNA sau la DIICOT, în acest fel fiind afectată competenţa Parchetelor specializate”, a explicat USR în scrisoare.

USR a reamintit că avizul Comisiei de la Veneţia urmează să fie publicat pe 19 martie, iar graba Parlamentului de a adopta proiectul de lege fără a aştepta acest punct de vedere este nejustificată.

Potrivit USR, proiectul adoptat de Parlament propune înlocuirea SIIJ cu un mecanism care menţine elementele supuse criticilor constante aduse modului de concepere a organizării şi funcţionării SIIJ în activitatea sa de aproape 4 ani.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0536 secunde