Măsuri dispuse la Cumpăna: casele de pe marginea malului surpat rămân evacuate!
1775
Articole de la același autor
Vin americanii, se scumpesc terenurile în județul Constanța!
08 Aprilie 2021
Murfatlar, orașul îmbrăcat în praf, de zeci de ani! „Am ajuns la disperare, este totul alb!”
22 Mai 2021
Ministrul Lucian Bode, mesaj de la Mangalia: „Se fac pași importanți în dotarea structurilor MAI”
07 Aprilie 2021
Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (CN ACN) a lansat o nouă licitație, pentru continuarea lucrărilor de reabilitare la taluzul Canalului Dunăre – Marea Neagră, care s-a surpat la Cumpăna. Între timp, în baza recomandărilor expertului tehnic, a fost delimitat un perimetru de siguranță, în cadrul căruia nu vor fi realizate lucrări iar casele vor rămâne evacuate.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit, vineri, 21 mai, la nivelul Instituției Prefectului Constanța pentru a analiza, printre altele, ce măsuri sunt necesare pentru a se interveni eficient în cazul malului surpat la Cumpăna, dar și pentru evitarea situațiilor nefericite. În urma consultării reprezentanților factorilor cu rol de răspundere, s-a luat decizia ca CN ACN și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Cumpăna să realizeze „toate demersurile pentru implementarea recomandărilor expertului tehnic”, respectiv delimitarea unui perimetru de siguranță și realizarea unui plan de acțiune, „cu măsuri concrete, responsabile și termene”.

„În primă etapă, s-a stabilit un perimetru de siguranță pe o lungime de 313 metri și o adâncime de 32 de metri, pentru evacuarea locuințelor. Din perimetrul respectiv deja opt locuințe sunt evacuate, se mai adaugă o locuință, care este însă nelocuită în acest moment. Totodată, în cadrul întrunirii, am precizat că voi solicita sprijin atât Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a verifica termenii tehnici furnizați de expertiza tehnică, dar și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, în situația în care va fi nevoie de intervenții urgente”, a afirmat pentru „Cuget Liber” Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.
Măsurile adoptate se limitează, deocamdată, la menținerea evacuării locuințelor aflate în apropierea malului surpat – reamintim că evacuarea a fost dispusă încă din 2019! – până la finalizarea expertizei tehnice. Mariana Gâju subliniază însă că, pentru o intervenție eficientă, este nevoie să fie reluate cât mai urgent lucrările de reabilitare, care sunt oprite în prezent. „Este o crimă să nu se continue, cât mai repede, lucrările de consolidare a malului. Am făcut adrese către toate autoritățile centrale, către Guvern, către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor etc, și am solicitat să fie achiziționate lucrările necesare printr-o procedură simplificată, pentru a fi realizate cât mai urgent”, a mai subliniat Mariana Gâju.
În cursul zilei de ieri, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Cumpăna s-a întrunit, pentru a stabili ce măsuri vor fi luate în viitorul apropiat, dar și pentru a stabili înștiințarea populației cu privire la măsurile de punere în siguranță în jurul malului surpat.

A fost lansată licitația pentru continuarea lucrărilor de consolidare
Între timp, CN ACN, instituție care are în administrare taluzul Canalului Dunăre – Marea Neagră, a lansat licitație pentru achiziționarea lucrărilor necesare pentru continuarea consolidării malului surpat. „Este o nouă etapă, este vorba despre licitația pentru reabilitarea taluzului, pentru cotele +47 și +61. În prima etapă au fost realizate lucrările de primă urgență, urmează o nouă etapă”, a precizat Daniel Georgescu, directorul CN ACN.
Reamintim că, în 2020, guvernanții au aprobat valoarea totală pentru întreaga lucrare de reabilitare, banii fiind alocați din fondul de rezervă al statului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 28 Aprilie 2021
Vineri, 30 Aprilie 2021
Vineri, 21 Mai 2021
Joi, 13 Mai 2021
Miercuri, 28 Aprilie 2021
Marţi, 27 Aprilie 2021
Luni, 17 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021
Joi, 06 Mai 2021