Noi controverse în Consiliul Local. Vergil Chiţac, mesaj pentru aleșii USR: "Ieșiţi din ipocrizie şi treceţi în opoziţie!"

3425
Noi controverse în Consiliul Local. Vergil Chiţac, mesaj pentru aleșii USR:

Articole de la același autor

Consilierii locali din municipiul Constanţa au fost prezenţi în şedinţă ordinară joi, 30 martie, cu începere de la ora 14:00. Pe ordinea de zi s-au aflat 43 de proiecte de hotărâre care au fost analizate şi apoi votate de către aceştia.

Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a fost cel privind stabilirea preţului local pentru populaţie al energiei termice furnizată de către societatea Termoficare Constanţa S.R.L. şi a subvenţiei unitare acordată populaţiei pentru perioada 01.04.2023-31.12.2023, în municipiul Constanţa. Astfel, din preţul total al gigacaloriei, care este în valoare de 1351,91 de lei, cetăţenii vor plăti doar 450 de lei, inclusiv vara. Restul este subvenţionat de Consiliul Local Constanţa. Proiectul a fost adoptat cu 26 de voturi pentru.

Un alt proiect important, care a creat diverse controverse, a trecut de votul aleșilor. Practic, acesta a vizat aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 854 mp, situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia identificat cu număr cadastral 230677, proprietatea privată a municipiului Constanța, aferent construcției C1-Bufet Felix-Parter, cu respectarea dreptului de preemțiune al societății Marina & Santis S.R.L. Aici, au avut loc mai multe discuţii pe baza proiectului, în condiţiile în care consilierii locali USR au votat împotriva sa.

Viceprimarul Florin Cocargeanu a atras atenția că i se pare ciudată graba cu care acest proiect a fost pus pe ordinea de zi. Doar raportul de evaluare pentru acest proiect, din cele patru votate în ședința din februarie a fost deja finalizat și iată, miercuri a intrat la vot vânzarea propriu-zisă. Cocargeanu a mai spus că acest proiect a generat foarte multe reacții în spațiul public iar peste 1.000 de oameni au semnat o petiție împotriva sa. De asemenea, în cadrul şedinţei a luat cuvântul şi Stelian Ion, deputatul USR din Constanţa.

„Dacă aveți alte date cu privire la acest teren, foarte bine, însă cu toții am trecut pe acolo și am văzut că acolo este nisip, este plajă. Constituția nu vă dă dreptul să aprobați această vânzare decât dacă vreți să faceți un abuz. În cartea funciară spune clar că avem de a face cu o suprafață de aproape 900 mp din acte și aproape 500 mp din măsurători. Legea spune că atunci când suprafețele nu coincid, prevalează suprafața de măsurători. Eu am încercat alături de colegi să atragem atenția asupra acestor neconcordanțe. Această tranzacție va fi anulată de instanță. Actele vorbesc si din acest moment nu vă mai puteti prevala de faptul că nu aţi ştiut", a spus Stelian Ion.

Vergil Chiţac: „Acolo nu este o plajă, ci o platformă betonată!”

Imediat după cele două intervenţii ale reprezentanţilor USR, primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a ţinut să le răspundă acestora.

„Îmi pare rău de unii membri USR de bună-credință, dar din păcate liderii sunt cei mai vocali. Ştim cu toţii că acolo nu este o plajă, ci o platformă betonată. Acolo erau patru construcţii, dintre care trei au fost vândute. Eu nu plec pe fentă, am văzut că liderii dumneavoastră au transmis cetăţenilor informaţii eronate. Scopul dumneavoastră nu este decât ca Primăria să nu încaseze bani ca să ne putem continua proiectele. Iesiţi din ipocrizie şi treceţi în opoziţie. Scopul Alianţei PNL - USR la Primăria Constanţa nu îşi mai are rostul”, a spus şi Vergil Chițac.

În cadrul şedinţei s-a mai decis şi preşedintele de şedinţă pentru data următoare. Astfel şedinţa va fi condusă de consilierul local PNL, Mihaela Andrei.

Și de aceasta dată, ședinţa s-a desfăşurat din nou în format online cu toate că atât cetățenii din Constanța cât și aleșii USR au tot solicitat ca acestea să se desfășoare fizic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7539 secunde