Primăria Hârşova se implică în educaţia copiilor din localitate

200
Primăria Hârşova se implică în educaţia copiilor din localitate - harsovacopii-1665151133.jpg
De-a lungul săptămânii, Primăria orașului Hârșova, în parteneriat cu Fundația Romanian Angel Appeal, a desfășurat mai multe activități educative nonformale pentru peste 150 de copii și tineri din localitate, în scopul formării unor deprinderi aplicabile într-un număr mare de situații și contexte sociale. Astfel, pe tot parcursul activităților, cei mici au descoperit lumea prin exerciții educative, dobândind noi abilități de comunicare, de rezolvare a problemelor și de management al emoțiilor. În plus, jocurile gândite de experții formatori au vizat dezvoltarea unor competențe esențiale precum empatia, discursul public, adaptabilitatea, capacitatea de luare a deciziilor și gândirea critică a celor mici.

Administraţia locală din Hârşova reaminteşte faptul că, în parteneriat cu Fundația Romanian Angel Appeal, implementează Proiectul „Incluziune și sănătate în PORT (Hârșova), prin educație, arte și sport”, PN1038, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală. Perioada de implementare a proiectului este 1 ianuarie 2022 – 31 martie 2023.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1461 secunde