Primăria Hârşova va amenaja un parc fotovoltaic în oraş. "Vrem să contribuim la un viitor durabil"

1158
Primăria Hârşova va amenaja un parc fotovoltaic în oraş.

Articole de la același autor

Primăria oraşului Hârşova se ocupă de la un capăt la celălalt de proiectele care sunt în derulare, dar şi de cele care urmează să fie implementate. Unul dintre cele mai importante proiecte care se întrevăd la Hârşova este amenajarea unui parc fotovoltaic în oraş.

Primarul oraşului Hârşova, Viorel Ionescu, a transmis cetăţenilor un mesaj prin intermediul platformei Facebook, în care le-a explicat în ce constă înfiinţarea acestui parc.

„Grija față de mediul înconjurător se află la baza tuturor activităților recente ale Primăriei Orașului Hârșova, reprezentând o preocupare constantă și una dintre prioritățile noastre. Autoritatea publică locală își propune să contribuie la un viitor durabil, care să integreze tehnologiile moderne și nepoluante, asigurând, în același timp, reducerea cheltuielilor de la bugetul local și securitatea energetică a orașului Hârșova. Proiectul prevede instalarea unui număr de 2.432 de panouri fotovoltaice pe un teren de 30.000 mp și racordarea centralei electrice fotovoltaice (CEF) la Sistemul Energetic Național. Puterea instalată a panourilor este de 997,12 KWp. Prin implementarea acestui proiect, Primăria Orașului Hârșova va recupera aproximativ 75% din totalul de energie electrică consumată pentru iluminatul public, școli, grădinițe, spital și alte instituții publice. În plus, autoritatea publică locală va reduce emisiile de carbon și dependența comunității locale față de energia convențională, va spori siguranța în aprovizionare și se va implica activ în valorificarea resurselor regenerabile de energie disponibile la nivel local”, a transmis Viorel Ionescu.


Proiectul de amenajare a parcului fotovoltaic răspunde tendințelor actuale resimțite la nivel global și regional, marcate de o acută creștere a nevoii de energie. Puterea instalată a parcului va fi de 997,12kW. Componentele din care va fi alcătuit ansamblul parcului fotovoltaic sunt: panouri fotovoltaice, invertoare, cutii de joncțiune, cutii de racord generator, accesorii, precum și punct de conexiune zonal la sistemul energetic național (SEN). Panourile fotovoltaice vor fi dispuse în mai multe șiruri. Împreună cu cutiile de conexiune din câmp și cutiile de generator vor fi amplasate în aer liber. Celelalte componente se vor afla în containere prefabricate.


Creșterea consumului mondial de energie electrică, precum şi criza combustibililor tradiționali au impus necesitatea identificării unor surse alternative de energie, cu scopul înlocuirii în timp a energiei produse convențional din combustibili fosili, cu o energie produsă din surse regenerabile, care nu poluează. Punerea în practică a unei strategii pentru valorificarea potențialului surselor regenerabile se înscrie în coordonatele dezvoltării energetice a României pe termen mediu şi lung şi oferă cadrul adecvat pentru adoptarea unor decizii referitoare la alternativele energetice şi înscrierea în acquis-ul comunitar în domeniu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3102 secunde