Afecţiuni care duc la dezechilibre severe ale respiraţiei

Urgenţele respiratorii (pulmonare) reprezintă dezechilibre severe ale respiraţiei, care determină insuficiență respiratorie acută și sunt evidenţiate prin alterarea bruscă sau progresivă a funcţiilor organelor vitale, necesitând acțiuni specifice de terapie intensivă. De cele mai multe ori, urgențele respiratorii pot varia de la dificultatea de a respira (dispnee), la întreruperea completă a respirației (apnee).

Dispneea, zgomotele anormale la nivelul căilor aeriene superioare pot indica, uneori, un aport insuficient de oxigen către celule (hipoxie). Acestea, împreună cu alte semne și simptome pot fi produse de obstrucții ale fluxului aerian în porțiunile superioare sau inferioare ale tractului respirator sau de acumularea de lichid. Dacă respirația și schimbul de gaze nu sunt eficiente, deficitul de oxigen va determina o moarte celulară progresivă. Semnele și simptomele întâlnite în insuficiența respiratorie sunt: dispnee, neliniște, modificări ale frecvenței și profunzimii respirației, modificări de culoare ale tegumentelor, zgomote respiratorii anormale, dificultate sau imposibilitate de a vorbi, tuse excesivă.

Potrivit nr. Bogdan-Iliuță Ciubotariu, în episoadele de respirație dificilă se recomandă inhalarea unor aerosoli bronhodilatatori, care relaxează și deschid bronhiolele, determinând o creștere a eficienței respiratorii și ameliorarea simptomatologiei. Totodată, respirația dificilă se poate datora traumatismelor (leziunilor) la nivelul capului, gâtului, coloanei, toracelui sau abdomenului. De asemenea, afecțiunile cordului asociate cu insuficiență cardiacă, hiperventilația din stresul emoțional și diverse patologii abdominale pot fi cauzatoare de dispnee. Cel mai adesea, dispneea se datorează unei disfuncții a sistemului respirator. Senzația de respirație dificilă apare atunci când cererile metabolice ale organismului nu sunt îndeplinite, și are următoarele cauze: proces mecanic de întrerupere a continuității căilor aeriene, plămânilor sau peretelui toracic, cu alterarea ventilației mecanice. Aici sunt incluse obstrucția tractului respirator, slăbiciunea musculaturii respiratorii, bolile neuromusculare.

„Un pacient cu dificultăți de respirație prezintă o disfuncție respiratorie compensată. Aceasta presupune efort sau frecvență respiratorie anormale (scăzute sau crescute), cu respirație agonică, hipoventilație sau respirație neregulată. Acest pacient necesită administrare de oxigen, pentru a menține saturația la valori de peste 94%. În caz de insuficiență respiratorie moderată sau severă se poate utiliza ventilația continuă cu presiune pozitivă. Când volumul curent și rata respiratorie devin inadecvate, pacientul are insuficiență respiratorie, necesitând ventilare și administrare suplimentară de oxigen. În lipsa tratamentului prompt se ajunge la stop respirator, urmat de stop cardiac (în câteva minute)”, a explicat medicul.

Numeroase alte boli cauzează tulburări respiratorii de intensitate variabilă, și deși patogenia lor este diferită, evaluarea și terapia de urgență sunt similare. Printre aceste boli sunt: bolile pulmonare obstructive (emfizemul, bronșita cronică, astmul), pneumonia,

tromboembolismul pulmonar, edemul pulmonar, sindromul de hiperventilație, tusea convulsivă, fibroza chistică.