Alexandru Rafila, despre o posibilă grevă în sănătate

334
Alexandru Rafila, despre o posibilă grevă în sănătate - rafila-1685693092.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila este de părere că ”întotdeauna există o posibilitate” ca sindicaliştii din Sănătate să declanşeze o grevă, dar a subliniat că şapte dintre revendicările acestora au făcut obiectul ”unui agreement” şi sunt realizabile în perioada imediat următoare.



”Întotdeauna există o posibilitate şi dacă noi, cei care am discutat cu sindicaliştii, nu ne ţinem promisiunile, lucrul acesta este posibil, dar nu cred să fie cazul. Eu am participat la multe runde de discuţii, atât cu Sanitas, cât şi cu Solidaritatea Sanitară. Ultima discuţie a fost la sediul Guvernului României cu primul ministru şi cu domnul preşedinte Ciolacu, iar şapte dintre revendicările sindicaliştilor de la Sanitas, au făcut obiectul nu numai a discuţiei, ci şi a unui agreement. Unele dintre ele sunt realizabile în perioada imediat următoare, e vorba de blocarea posturilor din sistemul de sănătate, scoaterea lor la concurs”, a declarat Alexandru Rafila, joi seară, la Antena 3.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3341 secunde