Ați fost înțepați de albine? Care este primul lucru pe care trebuie să îl faceți

131
Ați fost înțepați de albine? Care este primul lucru pe care trebuie să îl faceți - intepaturialbine1-1650986160.jpg
De cele mai multe ori, înțepăturile de albine provoacă doar un disconfort minor, dar sunt și cazuri când acestea pot fi extrem de supărătoare și pot genera o serie de complicații. Ca urmare, este important să știți cum să acționați pentru a face față acestui tip de problemă. De obicei, în momentul în care ați fost înțepați, apare durerea, zona respectivă începe să se umfle, se înroșește și intervine senzația de căldură în zona afectată. Desigur, a precizat dr. Manuela Barbu, uneori, persoana afectată are de-a face cu manifestări mult mai severe, iar asta se întâmplă dacă aceasta are o reacție alergică. Tocmai de aceea, este necesar să știți că, atunci când albinele înțeapă, eliberează o toxină otrăvitoare care poate provoca inflamații, durere și alte simptome. 


De fapt, mulți oameni sunt alergici la această toxină și pot prezenta simptome severe. De reținut că până și înțepăturile ușoare provoacă roșeață severă și umflături în zona afectată. De asemenea, provoacă mâncărimi, arsuri și alte neplăceri. În aceste cazuri, procedurile aplicate la domiciliu pot fi suficiente pentru a ameliora simptomele. Atunci când o albină înțeapă, acul ei se blochează în piele, deci este esențial să îl îndepărtați cât mai curând posibil, deoarece unul dintre primele riscuri ale înțepăturilor de albine este infecția. Din acest motiv, după ce ați suferit o înțepătură, spălați bine zona cu apă și săpun antibacterian. În plus, aplicarea unei comprese reci sau a unui pachet cu gheață în zonă poate reduce disconfortul.


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.609 secunde