Cicatricile se formează după ce o rană este complet vindecată

190
Cicatricile se formează după ce o rană este complet vindecată - cicatrici-2-1705068798.jpg

Articole de la același autor

Cicatricile se formează în urma procesului de vindecare a organismului. Astfel, corpul construiește țesut nou pentru a repara pielea deteriorată și pentru a închide fisurile/defectele datorate unei leziuni. Colagenul este proteina principală care intră în alcătuirea țesutului cicatricial. În ce constă procesul de cicatrizare? Cicatricile se formează atunci când dermul (stratul gros și profund al pielii) este afectat. Practic, organismul formează noi fibre de colagen (o proteină care apare în mod natural în organism) pentru a repara leziunile, rezultând o cicatrice.

Mai departe, noul țesut cicatricial va avea o textură și o calitate diferite față de țesutul din jur. Cicatricile se formează după ce o rană este complet vindecată. Etapele cicatrizării sunt următoarele: inflamație, care apare imediat după rănire. Altfel spus, sistemul imunitar al organismului trimite celule inflamatorii în zonă pentru a ajuta la protejarea rănii și pentru a începe procesul de vindecare. Urmează etapa de proliferare, când sunt produse noi vase de sânge și fibre de colagen pentru a ajuta la închiderea și repararea rănii. Ultima fază este remodelarea, când țesutul cicatricial se maturizează și devine mai puternic. De asemenea, cicatricea poate continua să își îmbunătățească aspectul, devenind în timp mai asemănătoare cu țesutul normal al pielii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4456 secunde