Copilul nu vorbește corect! Când îl ducem la doctor?

Dezvoltarea fiecărui copil e individuală și constituie un proces foarte complex. Multe se moștenesc de la părinți și strămoși: vârsta la care începe să vorbească, perioada în care încep să-i iasă dinții… Însă, de departe, dezvoltarea intelectuală a copilului depinde mult și de mediul și condițiile în care crește. 

Fiecare an al copilăriei este, pe cât de frumos, pe atât de plin de provocări pentru copii și părinți. Dezvoltarea motorie și fizică a copilului depinde de particularitățile individuale ale fiecărui copil. 

Se consideră că vorbesc târziu acei copii cărora nu li se vorbește sau, dimpotrivă, sunt îngrijiți de toată familia și nu li se lasă posibilitatea să spună ceva, deoarece nu lipsa exprimării oferă inițiativă, ci faptul că li se ghicește și îndeplinește imediat orice dorință. 

"După cum se știe, pentru a fi corectate, formele dislalice necesită pe lângă aplicarea metodelor și procedeelor generale și aplicarea unor metode și procedee specifice logopedice.

În mod obișnuit, copiii cu dislalie pronunță sunetele prea forțat. În pronunția lor ele apar încordate și prea rigide. De aceea, pornind de la influența exercițiilor fizice generale asupra procesului de mișcare a organelor de vorbire, musculatura acestora trebuie sa fie întărită și relaxată prin exerciții speciale. 

Atât specialiștii, dar în mod special părinții împreună cu micuții lor, ar putea desfășura diverse exerciții de relaxare: mișcări liniștite de respirație, efectuate cu inspirație neforțată și expirație prelungită; relaxarea musculaturii maxilarului, a coloanei vertebrale, a capului; încordarea și apoi relaxarea întregii musculaturi a corpului; relaxarea musculaturii faciale; rotirea capului de la stânga la dreapta și invers, în stare de relaxare; râsul spontan și vesel. Educarea respirației și a echilibrului dintre inspir și expir are un rol important nu numai în asigurarea unor funcții biologice, dar și în pronunție.

În timpul expirației suflul atinge corzile vocale care se află în poziție fonică și prin vibrarea acestora se produce sunetul. 

La copii, respirația prezintă o serie de particularități în raport cu vârsta. Respirația copiilor de vârstă preșcolară este de tip toraco - abdominală și în mod treptat, spre pubertate, se diferențiază în respirație de tip toracic la fete, rămânând costo-abdominală la băieți.

Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât labilitatea ritmului respirator este mai accentuată", a explicat Cristina Gemănaru, psihoterapeut în cadrul Centrului de Autism Marea Neagră.

Soluția: comunicare și jocuri

În general respirația copiilor este ritmică, însă ritmul respirator nu este uniform. Este bine știut că aceste două sunete "r și l" , sunt cele care dau multe coșmaruri atât părinților, dar și copiilor. 

Acest obstacol poate fi depășit prin repetarea sunetelor și a literelor pe care copilul nu le poate pronunța corect și prin încurajarea comunicării.

"Încurajarea și consolidarea activităților cu caracter artistic: cântatul, recitatul, desenatul etc. ce contribuie la desfășurarea cu plăcere a terapiei. Inițierea și menținerea unei comunicări deschise, sincere, deoarece copilul trebuie să simtă încredere în posibilitățile părintelui ori a logopedului de a-l ajuta, aceștia fiind un suport moral de-a lungul terapiei. Terapeutul trebuie să încurajeze discuția deschisă despre tulburarea de limbaj și să dea sarcini legate de limbaj. Prin jocuri hazlii în care sunetul «r» este repetat de mai multe ori, solicitând în același timp atenția auditivă. Se explică, în fața oglinzii, poziția buzelor și limbii pentru obținerea articulării sunetului. Copilul este învățat să îndoaie în sus și în jos vârful limbii scoasă în afară.

Cu vârful limbii ridicat va apăsa cu părțile laterale ale limbii măselele de sus și va sufla energic asupra vârfului limbii, obținându-se astfel, vibrația lui.

Obținerea lui «r» derivat din «l» se realizează cerând copilului să pronunțe «la – la – la» în timp ce se apasă ușor pe bărbie, făcând-o să vibreze. Astfel se influențează vibrarea vârfului limbii", completează psihoterapeutul.

Etapa de consolidare a pronunției corecte reprezintă momentul introducerii sunetului nou în vorbirea curentă a copilului.

"Copiilor trebuie să li se vorbească cu blândețe, iar mesajele să fie formulate în propoziții scurte, cu accent pe cuvântul principal și, mai ales, lăsați să numească ei obiectul pe care-l doresc. Dar nu insistați prea mult și nu-i repeziți dacă nu reușesc. 

Și nu în ultimul rând, cei din jur trebuie să vorbească în termeni corecți cu copiii fără interjecții și diminutive de toate felurile. Atenție mare și la auz, care trebuie controlat de un specialist", a precizat dr. Anca Sima, medic specialist pediatru în cadrul Clinicii medicale Homeomed Constanța.