Cum ne ferim de hipotermie

125
Cum ne ferim de hipotermie - cumneferimdehipotermie-1387301332.jpg

Articole de la același autor

Deși temperatura de afară nu a scăzut foarte mult, medicii avertizează că, cel puțin în cazul bolnavilor cronici, al bătrânilor și al copiilor, hipotermia se poate instala pe neașteptate dacă aceștia nu sunt protejați de îmbrăcăminte adecvată. "Nu de puțin ori s-a întâmplat să primim în urgențe cazuri de pacienți cu hipotermie și care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Hipotermia apare atunci când corpul pierde într-o mare măsură căldura pe care o sintetiza în mod normal. Temperatura normală este între 36.4 grade Celsius și 37 grade Celsius, iar atunci când corpul este expus pentru un timp îndelungat aerului foarte rece sau umidității, poate scădea și cu până la 10 grade, ceea ce poate pune în pericol viața și sănătate pacientului. Principalele simptome sunt frisoanele, pielea foarte rece și palidă, tulburări de vorbire și de echilibru, însoțite de amorțeli care poate trece la faza de hipotermie severă, caz în care, pacientul își pierde cunoștința și are bătăi ale inimii necontrolate.

Dacă la hipotermie ușoară, pacientul poate fi ajutat și acasă, cu pături și băuturi calde, cea severă este tratată exclusiv de specialiști, în cadrul spitalului pentru că pierderea de căldură devine incontrolabilă", a explicat dr. Dan Pletea, medic specialist medicină de urgență.

De asemenea, medicul recomandă ca expunerea la frig să fie redusă, mai ales când temperatura de afară este foarte scăzută și consumul de ceaiuri și băuturi fierbinți ori de câte ori este nevoie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2999 secunde