În lupta cu fumatul, simptomele sevrajului la nicotină pot fi severe

182
În lupta cu fumatul, simptomele sevrajului la nicotină pot fi severe - fond-sevraj-1707833990.jpg

Articole de la același autor

Aţi decis că a venit timpul să vă lăsaţi de fumat? În acest caz, trebuie să știți și că este posibil să intrați în sevraj nicotinic, care apare în momentul în care individul stopează brusc fumatul, după ce a fost fumător o perioadă mai lungă de timp. Sevrajul nicotinic poate să apară, de asemenea, atunci când se reduce numărul de țigări fumate zilnic.

Din păcate, de foarte multe ori, sevrajul la nicotină determină anxietate, iritabilitate, dureri de cap, creșterea exagerată a poftei de mâncare și o dorință nestăpânită de procurare a tutunului sau a altor surse de nicotină. Aceste simptome ating vârful la 12-14 de ore după ultima țigară fumată și se remit treptat în timp. Potrivit dr. Alexandra Dolfi, fumatul este considerat inamicul public numărul unu, în ceea privește prejudiciile aduse sănătății umane. Printre cei mai frecvenți factori de risc care determină populația să se apuce de fumat se numără: suprasolicitarea emoțională și/sau decizională, deprivarea de somn, stresul profesional, responsabilitățile majore date de mediul familial și profesional, dramele de viață, presiunea timpului etc.

Totodată, fumatul este recunoscut ca factor de risc pentru principalele grupe de boli responsabile de mortalitatea pe glob, și anume cancerul (nu numai cel pulmonar, ci și faringian, esofagian, al vezicii urinare, pancreatic, gastric, renal), afecțiunile cardio-vasculare și accidentele vasculare cerebrale. „Efectul nociv al fumatului asupra nefumătorilor sau fumatul pasiv este un alt aspect negativ al fumatului, întrucât acesta generează un disconfort acut și/sau cronic asupra celui care inhalează fumul produs de fumătorii din jurul său. Indivizii expuși în mod pasiv la fum de țigară au un risc mult mai mare de cancer pulmonar decât persoanele neexpuse, iar copiii fumătorilor sunt cei mai afectați, suferind de numeroase boli respiratorii cauzate de fumatul pasiv precum și de astm bronșic și infecții respiratorii și otice care apar mai frecvent decât la copiii neexpuși la fum de țigară”, a precizat medicul.

Ce urmări are, însă, renunţarea la tutun? Specialistul a subliniat că, odată cu renunțarea la fumat, se poate instala depresia. În unele cazuri, depresia post-renunțare, care face parte din simptomele de sevraj, poate fi ameliorată cu substitute de nicotină sau cu antidepresive. Factorii predictori pentru dezvoltarea de episoade depresive post-renunțare la fumat sunt: episoade de depresie majoră în antecedente și amplitudinea crescută a simptomelor de sevraj experimentate de către pacient.

Apariția kilogramelor în plus după renunțarea la fumat este un motiv pentru care mulți dintre foștii fumători revin la acest obicei. Majoritatea fumătorilor cronici se tem că dacă vor renunța la fumat vor câștiga în greutate. Pentru a înțelege de ce apar simptomele de sevraj trebuie să trecem în vedere efectele pe care nicotina le are asupra organismului. Aceasta acționează ca stimulant al anumitor funcții și ca deprimant al altor funcții determinând următoarele efecte: scăderea apetitului (din acest motiv, majoritatea fumătorilor cronici se tem să renunțe la fumat temându-se că vor câștiga în greutate); creșterea stării de bine și chiar eliminarea simptomelor depresive în cazul în care acestea sunt minore. În plus, crește nivelul glucozei în sânge și producția de insulină, dar și

frecvența cardiacă, în astfel de cazuri cu aproximativ 10-20 de bătăi pe minut, dar și tensiunea arterială. Unii fumători cronici sunt dependenți de nicotină tocmai datorită faptului că, prin creșterea stării de concentrare, aceasta îi ajută să își îndeplinească mai repede obligațiile și să își crească performanțele de muncă. Având în vedere efectele de mai sus, simptomele de sevraj constituie tocmai opusul efectelor nicotinei. Acestea apar în general la 2-3 ore de la ultima țigară și vor atinge vârful două-trei zile mai târziu. Simptomele pot fi chiar severe, deoarece depind de cât de mult timp și câte țigări pe zi a fumat individul respectiv. Cele mai frecvente simptome sunt: dorința intensă de procurare a nicotinei, anxietate, tensiune, neliniște, frustrare sau stări de nerăbdare, dificultate în concentrare, oboseală. La acestea se adaugă durerile de cap, tusea, gâtul iritat, gura uscată, limba și/sau gingiile inflamate, durerile toracice atipice și nu numai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9327 secunde