Limbajul semnelor îndeplineşte aceleași funcții ca și cuvintele

În lume există mii de limbaje, iar limbajul semnelor este unul dintre ele, acesta fiind un instrument cu ajutorul căruia se pot exprima persoanele cu dizabilități de auz și vorbire. Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că aproximativ 1,1 miliarde de tineri cu vârsta între 12 și 35 de ani sunt expuși riscului de pierdere a auzului din cauza expunerii la substanțe nocive și poluare sonoră. În acelaşi timp, Federația Mondială a Surzilor subliniază faptul că limbajul semnelor este un drept al persoanelor surde, care promovează includerea acestora în societate, prin predare-învățare. Mai mult decât atât, conversarea prin semne răspunde nevoii de a comunica cu oamenii ce nu pot folosi cuvinte. Practic, acesta este un mecanism care distruge barierele de care se lovesc persoanele cu deficiențe de vorbire sau auz.

Semnele îndeplinesc, de fapt, aceleași funcții ca și cuvintele și au evoluat independent de comunicarea orală. Această limbă este curioasă, frumoasă și ușor de asimilat. Spre deosebire de sistemul oral, într-o propoziție construită cu semne nu este necesar ca ordinea cuvintelor să corespundă cu cea a codurilor. De exemplu, salutul este o regulă de bază a curtoaziei în orice limbă şi constă în ducerea mâinii drepte la tâmplă. Apoi, mâna este îndepărtată rapid. Pentru „da”, frecaţi-vă degetul inelar și degetul mare de mai multe ori, iar pentru „nu”, mișcaţi un deget arătător către lateral, din interior către exterior. Dacă vreţi să știţi ce face o altă persoană, duceţi degetele închise ale ambelor mâini spre gură, după care îndepărtaţi mâinile, deschizând degetele.