A treia vară în reparații. Cât va mai purta Cazinoul haine de șantier?
Articole de la același autor
Rămân de izbeliște locurile de joacă din Constanța? "Se organizează a treia licitație!"
13 Iunie 2022
Tarife mai mari la taxiuri, în Constanța, la început de vară. "Este o creștere de bun simț!"
14 Iunie 2022
Deși „îmbrăcat”, pentru a treia vară, în schele și plasă de protecție, Cazinoul, simbol al Constanței, este la fel de impozant și admirat de cei care ajung pe faleza municipiului. Termenul de încheiere a lucrărilor a fost mutat din toamna acestui an pentru primăvara anului viitor, dar se preconizează că nici atunci nu va fi gata reabilitarea.
Faleza municipiului Constanța s-a animat, odată cu venirea verii. Pe turiști și localnici, deopotrivă, îi poartă pașii spre țărmul mării, pentru câteva momente de relaxare, în briza răcoritoare. Din tumultul unui oraș aglomerat și prăfuit, ajunși pe faleză descoperă un alt univers, acompaniat de muzicalitatea liniștitoare a valurilor ce se sparg de stabilopozi. Prichindei care învață să facă primii pași sau să deslușească tainele mersului pe trotinetă, adolescenți ce trăiesc fiorii primei iubiri la malul mării sau doamne și domni ajunși la vârste venerabile, ce se plimbă agale, bucurându-se de soare și aerosoli. Indiferent de momentul zilei, pe faleză pare că până și timpul curge mai lent, încremenit în fața maiestății mării.
Deasupra tuturor, deși „îmbrăcat” în schele și plasă de protecție, Cazinoul este la fel de impunător și stârnește admirația tuturor. Este a treia vară în care poartă aceste haine ponosite, ce arată că este în plin proces de reabilitare, dar pe nimeni nu pare să deranjeze că fotografiile din fața simbolului Constanței nu vor fi la fel de impresionante. Din contră, după mai bine de un deceniu în care au așteptat ca impunătorului edificiu să-i fie redată strălucirea, acum împărtășesc speranța că la final va fi o adevărată perlă a litoralului.
„Este în reparații, ziua se mai aud lucrătorii din interior cum ciocănesc și bocănesc. Era nevoie să fie reabilitat, devenise o paragină! Să vedeți ce frumos va fi la anul pe timpul acesta!”, ne spune o femeie ieșită la plimbare cu nepoțica, în momentul când ne surprinde fotografiind Cazinoul.
Lucrările au fost realizate în proporție de 55%
Lucrările au fost realizate în proporție de 55%
Începute în primăvara lui 2020, lucrările au avut inițial ca termen de finalizare 30 de luni, adică toamna lui 2022. Dar odată ce lucrările au avansat, s-a descoperit că sunt mult mai multe de reparat decât se preconizase inițial. În prezent, potrivit Companiei Naționale de Investiții, termenul de finalizare a fost mutat spre primăvara lui 2023, după cum au precizat reprezentanții instituției pentru „Cuget Liber”.
„În prezent, în cadrul șantierului se execută lucrări la partea de structură, partea de arhitectură și partea de componente artistice. Până în prezent, gradul de execuție este de aproximativ 55%. Estimăm că lucrările se vor finaliza în prima jumătate a anului viitor, acestea desfășurându-se în conformitate cu termenele contractuale. În perioada următoare se vor continua lucrările menționate anterior, se vor executa lucrările de instalații interioare, instalații exterioare, consolidare și refacere terasa exterioară, consolidare zid de sprijin și refacere a zidului de apărare marin”, a declarat Manuela Irina Pătrășcoiu, director general la Compania Națională de Investiții. Dar acestea sunt termenele contractuale, în realitate este posibil ca încheierea reabilitării să mai fie devansată, fie și numai cu câteva luni.
„Nu și-ar dori nimeni să aibă termenele întâietate, în detrimentul calității”
Reputatul arhitect Radu Cornescu, reprezentant al Ordinului Arhitecților Constanța, care supraveghează lucrările de reabilitare încă de la început, a declarat pentru „Cuget Liber” că, pe măsură ce avansează lucrările, sunt găsite noi probleme. „Termenul contractual este sfârșitul lui aprilie 2023, dar sunt descoperite noi aspecte care trebuie reabilitate. De exemplu, s-a descoperit că în sala oglinzi planșeul avea armătura macerată și trebuia înlocuită. Expertiza nu a putut evidenția toate problemele. Se avansează «văzând și făcând». Pe de altă parte, nu și-ar dori nimeni să aibă întâietate termenele, în detrimentul calității. Se lucrează bine, se fac lucruri de calitate, de către o echipă care în trecut a dovedit și la alte clădiri emblematice, precum Palatul Cotroceni sau sediul Băncii Naționale”, a afirmat Radu Cornescu.
Pe de altă parte, probleme ridică și faptul că licitațiile organizate pentru noile etape din reabilitare, precum realizarea racordurilor, trebuie reluate pentru că nu se prezintă firme interesate.
Proiectul de reabilitare vizează consolidarea în vederea punerii în siguranţă a clădirii, refacerea instalaţiilor, modernizarea celor existente şi realizarea de noi instalaţii, conform normativelor în vigoare, reabilitarea zidului de sprijin, de apărare împotriva valurilor, refacerea balustradei metalice conform soluţiei originare şi a parapetului Art Nouveau, sistematizarea verticală şi sistemele de captare a apelor pluviale cu canalizare pluvială şi cu sisteme de degivrare, sistemele de sonorizare exterioară şi interioară, precum şi iluminatul arhitectural interior şi exterior.
După finalizarea lucrărilor, Cazinoul va fi redat circuitului public, redevenind centru cultural şi de divertisment, care va putea găzdui evenimente culturale, simpozioane, expoziţii.
Comentează știrea
fani
29 iunie 2022
hotia
Nici peste 10 ani NU va fi gata !Gogoasa cu calitatea este pentru babuini . Despre ce arhitecti ,ingineri constructori si meseriasi mai discutam daca NU sunt in stare sa stabileasca termene clare pentru calitatea lucrarilor pentru care s-au angajat ? Cumva au diplome plagiate ? Toata lumea a vazut cum se asigura zilnic calitate cu 5-6 lucratori din care 2-3 sunt paznici !!!
Articole pe aceeași temă
Luni, 21 Martie 2022
Vineri, 05 Noiembrie 2021
Joi, 22 Iulie 2021
Miercuri, 31 Martie 2021
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Joi, 03 Septembrie 2020
Duminică, 24 Octombrie 2021
Joi, 12 August 2021
Marţi, 12 Ianuarie 2021
Se lucrează pe toate fronturile la restaurarea Cazinoului. "Urmează etape dificile ale reabilitării"
Miercuri, 26 August 2020