Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a dublat plafonul de decontare pentru servicii stomatologice, în acest an. Astfel, în prezent s-a ajuns la decontarea sumei de 4.000 de lei pentru fiecare medic care se află în contract cu Casa. Chiar şi aşa, însă, finanţarea asistenţei medicale dentare din ţara noastră reprezintă încă „Cenuşăreasa” sistemului sanitar, iar cu aceşti bani nu pot fi efectuate decât un număr limitat de servicii sau intervenţii.

Precizăm că în ultimii ani plafonul de decontare a serviciilor stomatologice alocat unui medic stomatolog ce a încheiat un contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a mai suportat modificări, dar niciodată nu a fost vorba de sume semnificative. De precizat că fondurile sunt alocate în funcție de numărul de medici stomatologi existenți în județ (în mediul urban și în cel rural), dar și în funcție de gradul profesional (medic specialist, primar). Potrivit informaţilor provenite de la CJAS Constanţa, la ora actuală, în judeţul nostru avem 146 de medici în contract cu Casa, deşi numărul acestora este cu mult mai mare, doar că majoritatea preferă să aibă cabinete private. Ei primesc, cum spuneam, un plafon de 4.000 de lei, iar cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural au şi un spor de zonă, care se aplică pe grade profesionale, dar clar nu depăşește 5.000 de lei. Având în vedere că toate s-au scumpit în ultimele luni, deci, implicit, şi serviciile dentare, este evident că aceşti bani se termină destul de repede. De exemplu, dr. Cristina Nuca este de părere că acești bani nu au cum să le ajungă, în raport cu solicitările pe care le au. „În alte ţări, de exemplu, fiecare medic primeşte contravaloarea tuturor serviciilor pe care le efectuează asiguraţilor. Totul depinde de adresabilitate", a precizat medicul. La rândul său, dr. Flavia Strat consideră că, în România, statul nu s-a preocupat niciodată de sănătatea oro-dentară a populaţiei. „Mare lucru nu poţi rezolva cu 4.000 lei. Poate două proteze mobile. Deci, din tot plafonul poţi face două proteze pentru un singur pacient", a subliniat dentistul.

„Pe de altă parte, oamenii înţeleg greu că la stomatolog există o sumă fixă cu care medicul trebuie să se descurce. Fiecare medic îşi gestionează cum crede banii primiţi. Din păcate, nu poţi să îi mulţumeşti pe toţi", a precizat un alt medic. Ce tip de servicii pot fi decontate cu aceşti bani primiţi de la CJAS? În primul rând, sunt luaţi în calcul copiii și tinerii cu vârsta de până la 18 ani. Această categorie de pacienți beneficiază de decontarea integrală a tratamentelor cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază pentru medicina dentară. În aceeași categorie de gratuități intră și persoanele care beneficiază de legi speciale (pacienți cu handicap grav, veterani de război etc.). Deci, dacă aveți o urgență dentară, dacă mai prindeţi fonduri, Casa de Asigurări va deconta tratamentul, dar acesta se referă strict la îndepărtarea imediată a durerii și a celorlalte simptome acute. De exemplu, extracția dentară nu este considerată un tratament de urgență.

Din păcate, dacă un cabinet a atins plafonul maximal, nu mai puteți beneficia de servicii gratuite în luna respectivă. Tocmai de aceea, este bine să discutați în prealabil cu medicul dumneavoastră și să vă faceți programare din timp.