ABADL a semnat contractul pentru reducerea eroziunii costiere, lotul Costineşti

2823
ABADL a semnat contractul pentru reducerea eroziunii costiere, lotul Costineşti - costinesti-1697218267.jpg

Articole de la același autor

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL) a semnat contractul pentru lotul Costineşti în proiectul "Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014-2020)", urmând să fie amenajate noi suprafeţe de plajă, au informat, vineri, reprezentanţii instituţiei.


Potrivit unui comunicat de presă, ABADL a marcat un alt moment important în eforturile sale de protejare a litoralului românesc prin semnarea contractului cu numărul nouă din cadrul proiectului cu finanţare europeană "Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014-2020)". Lotul 6 - Costineşti este al nouălea contract semnat din totalul de unsprezece, ce a fost atribuit în cadrul proiectului cu finanţare europeană, privind combaterea eroziunii costiere.


"În urma licitaţiei contractul a fost câştigat de compania olandeză Van Oord, care are peste 150 de ani de experienţă în construcţii hidrotehnice marine. Amintim că ABADL a încheiat cu aceeaşi societate contractele pentru lucrările ce vor fi executate pentru: Lotul 5 - Eforie, Lotul 7 - Olimp, Lotul 8 - Jupiter - Neptun şi Lotul 9 - Balta Mangalia - Venus - Aurora", reiese din comunicat.


Conform sursei citate, lucrările din cadrul Lotului 6 - Costineşti nu sunt doar o investiţie în infrastructură, ci şi un angajament pentru protejarea mediului înconjurător. Prin aceste lucrări inginereşti, ABADL îşi propune să protejeze şi să reabiliteze litoralul românesc, să reducă pagubele provocate de fenomenele naturale şi să conserve biodiversitatea marină.


Noile structuri proiectate şi implementate vor constitui un sistem integrat complex, menit să ofere protecţie împotriva eroziunii pe o perioadă semnificativă, de 50 de ani. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3159 secunde