Amenzi de aproape 18 milioane de lei pentru agenţii economici, în luna octombrie

314
Amenzi de aproape 18 milioane de lei pentru agenţii economici, în luna octombrie - xamenzi3-1668003686.jpg

Articole de la același autor

În perioada 30 septembrie- 3 noiembrie 2022, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă din întreaga ţară a desfășurat o serie de acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 17, 9 milioane de lei. Acestea au fost date pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. În acest sens, au fost aplicate 5.294 avertismente și au fost dispuse 11.831 măsuri de remediere a neconformităților constatate. Cu această ocazie, inspectorul general de stat, Danteş Nicolae Bratu a declarat următoarele: „În luna octombrie, au fost identificate 792 persoane desfășurând muncă nedeclarată. Dintre acestea, 510 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 195 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, două persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 85 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time. Din cei 325 angajatori sancționați pentru muncă nedeclarată, şase angajatori au fost sancționați pentru utilizarea muncii nedeclarată a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 -18 ani. Reamintesc că încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă. Folosirea minorilor în activități de muncă nedeclarată este un fapt cu atât mai condamnabil cu cât aceștia nu sunt instruiți nici din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, iar statisticile arată că, oricum, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani sunt mai predispuși la accidente grave la locul de muncă decât adulții mai în vârstă, deci minorii sunt cu atât mai expuși riscurilor de accidentare”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5602 secunde