Controale demarate de ITM Constanţa, la zeci de agenţi economici. Amenzile depăşesc 300 000 lei

256
Controale demarate de ITM Constanţa, la zeci de agenţi economici. Amenzile depăşesc 300 000 lei - xcontroaleitm-1667906898.jpg

Articole de la același autor

În luna octombrie, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au controlat 297 de agenţi economici din Constanţa. Dintre aceştia, 43 au fost sancționaţi. De asemenea, au fost aplicate 54 sancțiuni contravenționale, dintre care 30 de amenzi contravenționale în valoare de 199.600 lei, respectiv 24 avertismente conform prevederilor OG 2/2001.


Cu ocazia controalelor efectuate în luna octombrie au fost identificați patru angajatori care foloseau muncă nedeclarată, fiind depistate cinci persoane fără forme legale de angajare. Au fost dispuse 241 măsuri de remediere a neconformităților constatate.


La capitolul neconformităţi depistate, în top se află: nerespectarea prevederilor legale privind evidenţa orelor de lucru prestate de salariaţi; încălcarea prevederilor legale referitoare la încheierea în formă scrisă și transmiterea în REVISAL a contractelor individuale de muncă; nerespectarea prevederilor art.168(1) –Lg.53/2003 privind acordarea drepturilor salariale; referitor la activitatea serviciului control securitate și sănătate în muncă, în luna octombrie, inspectorii de muncă au efectuat 148 controale, în urma cărora s-au constatat 42 de neconformități, motiv pentru care s-au dispus 42 măsuri de remediere.
În consecinţă, au fost aplicate 42 de sancțiuni din care 16 avertismente și 26 amenzi contravenționale în valoare totală de 110.000 lei.


De asemenea, în aceeași perioadă s-au înregistrat 107 sesizări ale cetățenilor vizând aspecte legate de încălcarea prevederilor legale referitoare legislația muncii respectiv drepturile salariale, concediile de odihnă, concediile medicale, orele suplimentare, programul de lucru, refuzul eliberării documentelor solicitate de salariați, nerespectarea sărbătorilor legale și încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.655 secunde