Angajaţii din Sănătate nu renunţă la revendicări! Deschiderea conflictului de muncă, pe masa sindicaliştilor

2826

Articole de la același autor

Sistemul sanitar fierbe, din nou. Zilele trecute, membrii Consiliului Național al Federației „Sanitas” au pichetat Ministerul Sănătății, acțiune programată în calendarul de proteste pentru susținerea revendicărilor. Din Constanța, au luat parte la eveniment 58 de persoane. Cu această ocazie, sindicaliştii au înregistrat la minister sesizarea referitoare la existența premiselor pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă.

În linii mari, documentul aduce în prim-plan una dintre doleanțele principale ale protestatarilor, şi anume creşterea salariului de bază cu 20%. Revendicarea, spun aceștia, se justifică în contextul actualei scăderi a puterii de cumpărare a salariaţilor din cadrul acestui sector, cauzată de o creştere a preţurilor produselor şi/sau serviciilor, o plafonare a creșterilor salariale, manifestând, deci, un impact negativ asupra veniturilor personalului din Sănătate. Totodată, sindicaliștii sunt, în continuare, nemulțumiți de faptul că atât câștigurile personalului din Sănătate, cât și cele ale angajaților din Asistență Socială se află, acum, sub nivelul din 2018. În același timp, se vizează deblocarea posturilor din sistemul sanitar public, respectarea în totalitate a Legii salarizării nr. 153/2017, asigurarea unor bune condiții de lucru, respectarea contractelor colective de muncă etc.

Potrivit președintelui Sanitas, filiala Constanța, Nicolae Manea, luni se vor întâlni, din nou, cu echipa Ministerului Sănătății și cu premierul României, Marcel Ciolacu. „Noi am mers la Bucureşti cu 58 de membri de sindicat. Declanşarea conflictului de muncă nu este un scop în sine, ci este un instrument sindical pe care, legal, îl avem la îndemână. Nu am spus niciodată că ne dorim să recurgem la astfel de soluţii şi nu facem grevă de dragul de a face grevă. Trebuie amintit faptul că, pe parcurs, tot la solicitările noastre s-au mai rezolvat unele probleme, s-au deblocat 8.000 de posturi în luna decembrie. Acum, se discută că vor fi deblocate toate posturile din unităţile sanitare de urgenţă. Avem discuţii că s-au identificat nişte fonduri. La Constanţa, s-au strâns peste 4.500 de semnături pentru declanşarea conflictului colectiv de muncă, toate acestea în condiţiile în care mai avem şi semnături ale nemembrilor de sindicat şi în condiţiile în care unii sunt în concediu, alţii cu contracte suspendate etc”, a declarat liderul de sindicat, pentru „Cuget Liber”.

În concluzie, Federația „Sanitas” este decisă să continue seria acțiunilor programate, până ce revendicările membrilor de sindicat vor fi soluționate și vor fi consfințite de documente legislative valabile.

„Nu vom întrerupe presiunea creată asupra organelor de decizie prin acțiunile membrilor noștri până când nu vom vedea negru pe alb ceea ce Guvernul a promis, chiar dacă apreciem că premierul Marcel Ciolacu a deschis calea dialogului. Vom negocia până când rezultatele obținute vor fi satisfăcătoare pentru majoritatea membrilor noștri de sindicat”, au subliniat aceştia.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7592 secunde