Asistenţii medicali constănțeni, în pragul epuizării. Pensionările au dat turele peste cap

1947
2 min citire
Asistenţii medicali constănțeni, în pragul epuizării. Pensionările au dat turele peste cap - fond-sanitas-1742924349.jpg
Membrii Sindicatului „Sanitas” luptă mereu pentru majorările salariale şi pentru problemele angajaţilor din domeniul Sănătate şi Asistenţă Socială. Acum, ei se plâng că foarte multe posturi sunt în continuare blocate, în aceste condiţii fiindu-le greu să se descurce. Din cauza presiunii la locul de muncă şi a epuizării, unii angajaţi au preferat să se pensioneze anticipat.
Probleme au fost dintotdeauna în aceste două domenii. Luna aceasta, sindicaliştii au făcut toate diligenţele posibile ca să împiedice punerea în aplicare a Ordonanţei 9, cea care scotea la pensie personalul contractual. În cele din urmă, Guvernul României, în urma sesizărilor primite şi în urma argumentelor expuse, a prorogat până la sfârşitul anului decizia cu pricina.
Din păcate, Legea salarizării nu se va aplica anul acesta, ci abia începând cu anul 2026. Mai mult decât atât, vrem să ni se spună negru pe alb care este situaţia, pentru că în Planul Național de Redresare și Reziliență ştim că trebuia ca aceasta să intre în vigoare la data de 1 iulie 2025 şi ar fi trebuit să producă şi nişte corecţii ale inechităţilor. O altă problemă se referă la deblocarea angajărilor. De curând, a apărut Ordonanţa de Urgenţă nr 4, care deblochează posturile vacantate în cursul anului 2025 la unităţile de urgenţă, dar nu este suficient. Ce ne doare este că, de fiecare dată când îi convingem pe guvernanţi să ni se dea ceva, ni se dă cu jumătăţi de măsură", ne-a declarat preşedintele „Sanitas”, filiala Constanţa, Nicolae Manea.
În ceea ce priveşte posturile, majoritatea lor s-au blocat în iunie 2023. Mai departe, deblocarea lor, conform legislaţiei s-a făcut doar prin memorandumuri. Aşa s-a ajuns la un deficit naţional de aproximativ 50.000 de oameni, câteva sute fiind, binenînţeles numai din judeţul nostru. „Din păcate, este o mare problemă, pentru că oamenii lucrează în unităţi la foc continuu. De exemplu, dacă se pensionează trei persoane de pe o secţie, nu se mai pot face turele. În momentul în care iei dintr-un loc şi nu mai pui nimic în loc, pur şi simplu nu faci altceva decât să pui presiune pe cei care au rămas. În ultima perioadă, am văzut persoane care s-au pensionat anticipat şi care ne-au mărturisit că, rămaşi puţini la locul de muncă, nu au mai rezistat ritmului de lucru, ceea ce este foarte grav. Probleme cu personalul sunt peste tot. De exemplu, la Spitalul Orăşenesc Hârşova, la un moment dat, singurul medic pediatru era un pensionar care şi-a anulat contractul de muncă. Între timp, însă, situaţia s-a reglat, dar lumea trebuie să înţeleagă că noi nu avem derogare de timp, iar tratamentele trebuie administrate rapid pacienţilor. Totodată, mai trebuie să înţeleagă şi că oamenii noştri sunt în prag de epuizare şi de aceea noi insistăm să rezolvăm cât mai repede această problemă, a personalului", a adăugat acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0622 secunde