Ce pățești dacă nu îți plătești întreținerea la timp

4825
5
Ce pățești dacă nu îți plătești întreținerea la timp - fotofondintretinere-1470760799.jpg
Zeci de asociații de proprietari din Constanța înregistrează lunar restanțe la plata utilităților. De cele mai multe ori, cauza este achitarea cu întârziere a cheltuielilor de întreținere a unora dintre proprietari. Sunt blocuri unde restanțierii au acumulat datorii de mii de lei, iar RADET-ul sau RAJA chiar amenință cu debranșarea întregii asociații. 


Administratorii se plâng că nu reușesc să-i convingă pe datornici să-și plătească întreținerea, iar sumele cresc văzând cu ochii. 


"Avem doi proprietari care nu plătesc câte șase luni întreținerea, apoi vin și achită o parte și tot așa se adună din ce în ce mai mulți bani. Noi, în schimb, trebuie să plătim facturile la apă și apă caldă, pentru că altfel ne debranșează. De unde să punem mereu peste ce strângem de la ceilalți proprietari, ca să ne ajungă banii de utilități? Și uite așa, noi rămânem cu gaură la bugetul asociației", ni s-a plâns I.N., adminis-tratorul unei asociației de proprietari din cartierul Inel II. 


Rămâi fără apartament în numai câteva luni 


Conform legislației în vigoare, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de res-tanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu pot fi mai mari de 0,2 la sută pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. 


De asemenea, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Mai mult decât atât, sentința dată în favoarea asociației de proprietari poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Codul de Procedură Civilă. Cu alte cuvinte, asociația poate executa silit proprietarul datornic până la acoperirea întregii sume, ajungându-se chiar la vinderea apartamentului cu pricina. 


"Dacă însă există deja un proces deschis de o bancă, de exemplu, pentru recuperarea unor datorii, banca își primește banii, iar asociația de proprietari poate să rămână cu ochii în soare, adică cu gaură la buget. De aceea, noi trebuie să ne mișcăm repede, să nu-i mai păsuim pe datornici și să înaintăm cât mai rapid solicitarea către instanță. Am avut un caz recent, când banca a scos la licitație un apartament, nu s-a vândut din prima, prețul a scăzut la jumătate, l-a cumpărat un apropiat al fostului proprietar. Banca a luat toți banii, care oricum nu acopereau toată suma, iar pentru aso-ciație nu a mai rămas niciun leu. A fost vorba de 5.500 de lei. Noi apoi a trebuit să deschidem alt proces, să cerem să se pună poprire pe venituri, că omul nu mai avea proprietăți, dar deja exista o poprire pe salariul individului, așa că o să mai vedem banii la «Sfântu’ Așteaptă»", ne-a mai povestit un administrator de bloc. 


Așadar, dacă din diverse motive nu ați mai reușit să vă plătiți între-ținerea în ultima vreme, mai bine faceți un efort și începeți să achitați măcar parțial, ca să nu rămâneți fără apartament. 


Comentează știrea

Radet
10 august 2016
Nu va mai debransati

Nu vă mai debransati băi proștilor ca o să plătiți taxa de poluare si in plus rămânem si noi fără salarii. La familiile noastre nu vă gândiți???

gigi
10 august 2016
sa mori tu...

Ba ne gandim cu drag, zilnic, la mamele, sotiile si ficele voastre....

cta
10 august 2016
pt radet

pai tu ti-ai luat servici sa te tin eu in circa si tu sa freci menta si sa ma jupoi la factura???hai sictir puturosilor

constantean
10 august 2016
radet

Si ce daca ramai fara job ,nici eu nu am apa calda cand vreau,dar platesc! Nu aveti bun simt si nici nu recunoasteti ca sunteti depasiti!

Tibi
10 august 2016
Asociatiile de locatari transformate in banci(camatari)

Daca tot s-au transformat in banci,asociatiile de locatari ar trebui sa gaseasca modalitati de a-si ajuta locatarii din asociatie.....sunt pusi numai pe japca!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4144 secunde