Concurs Cer senin și maxime de 16 grade Celsius, astăzi, la Constanța

135
Cer senin și maxime de 16 grade Celsius, astăzi, la Constanța - vreme-1364828569.jpg

Articole de la același autor

Primăvara s-a instalat la Constanța. În sfârșit avem soare și temperaturi ce ne mai scot din amorțeală. Astăzi cerul va fi senin, va sufla un vânticel slab, dinspre sud-est, iar maxima termică va atinge 16 grade Celsius. Peste noapte se vor aduna totuși câțiva nori, iar termometrele vor indica minimum 8 grade Celsius. Mâine va ploua slab și se va mai răci, până pe la 12 grade Celsius. Precipitațiile vor continua și joi, dar temperaturile mai cresc.

Vremea se va încălzi și în regiunile intracarpatice, devenind caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei și 21 de grade în Lunca Dunării. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiază și seara îndeosebi în zona de munte, Banat, Oltenia, sudul Crișanei și vestul Munteniei, unde pe arii restrânse va ploua, iar la altitudini de peste 1.800 de metri vor fi și lapovițe sau ninsori.

Noaptea, aria precipitațiilor va cuprinde treptat jumătatea vestică a țării, iar local vor fi și în restul teritoriului. Ploile vor fi și sub formă de averse, se vor semnala descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. Începând de după-amiază și până la sfârșitul nopții, cantitățile de apă vor depăși local 15 - 20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, în special în Carpații Occidentali și Meridionali, 30 - 35 de litri pe metru pătrat.

Vântul va avea intensificări temporare cu precădere în sudul și centrul teritoriului, precum și la munte. Temperaturile minime se vor situa între 3 și 10 grade. Dimineața izolat vor fi condiții de ceață. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4304 secunde