Cum pune RADET bețe-n roate celor care vor să se debranșeze
Asculta stirea
Comentează știrea
e vor cei de la RADET este bătaie de joc. Întrevadă ei cer documente conform legii dar mai pun și de la ei. Exemplu, de ce este nevoie de copie legalizata după actul de proprietate a casei? În ordinul 91/2007 spune ca nu te poți debranșa dacă nu exista nici o alta debranșare iar ei au adăugat (debranșare totala). Vor hotărârea adunării generale în original lucru aproape imposibil pentru că originalul rămâne la dosarul asociației și ar trebui sa faci cite o ședință pentru fiecare locatar. Trebuie sa faci dovada unui sistem de încălzire. Îmi iau centrala termica și stau si ma uit la ia dacă nu-mi aproba. Vor 160 lei la depunerea actelor dar în situația aprobării mai cer 500 lei pentru debranșare chiar dacă nu vin ei sa debranșeze apartamentul. Ei iau din legislație numai ce le convine dar nu respecta atribuțiile contractuale. Toți cei care au montate repartitoare au instalația dezechilibrata hidraulic iar RADET conform Ordinului 91/2007 art. 135 ar trebui sa o reechilibreze dar cunoaște cineva în Constanta pe cineva care a beneficiat de aceasta echilibrare? Îmi este teama ca UAPC tine cu RADET nu cu asociațiile de proprietari. Apropo. Cererile de debranșare au depășit de mult 10.000 iar ei spun ca sunt doar 264. Și nu am prins toate aberațiile pe care la cere RADET.
INCHIDETI ROBINETUL DINAINTEA GIGACALORIMETRULUI SI NU MAI CUMPARATI CALDURA FURNIZATA DE RADET!!!! NU VA POATE OBLIGA NIMENI SA CUMPARATI GIGA LA PRETUL IMPUS DE EI, ASTA DACA AVETI SOLUTIE ALTERNATIVA DEJA FEZABILA.
Nu-l mai interbati pe acest impostor Marcel Dragu!!! Un terchea-berchea care se prezinta inginer , dar nici el nu stie in ce domeniu tehnic s-a pregatit in tinerete... Cat despre gradele obtinute in armata (pana la cel de contraamiral atunci cand a fost pensionat), i-au fost acordate pentru devotamentul fata de PCR (comunisti!!!). O hahalera de om care i-a facut campanie luii Mazare , ptr a se alege si el cu un ciolan....Un caraghios si o jigodie cu un comportament despre care un medic psihiatru ar putea scrie o carte cat DEX-ul...
Bziua Presedintele UAP nu este bine informat sau nu este de buna credinta. Niciuna dintre pretentiile sau anexele cerute de RADET nu este legala. Vom analiza mai jos aceste Anexe. Presedintele UAP ,prin remarcile pe care le-a facut inseamna ca acheseaza la aberantul ART 246 din Ordin 91/2001 al ANRSC care transforma un cetatean liber al Romaniei, intr-un consumator captiv , impotriva oricarei evidente si a Legii proprietatii. Prevederile acestui articol , neconstitutional si ilegal este nul si void intrucat incalca elementul principal al dreptului la proprietate. Revenind la RADET Constanta, al carui Jurist isi permite sa aprobe ca o solicitare a RADET sa instige la eludarea legii si la transformarea in infractor al oricarui proprietar care doreste sa debranseze apartamentul de la sist centralizat de incalzire, voi efectua o radiografie a celor cinci anexe solicitate. a. Situatia datoriilor pe care proprietarii { toti proprietarii, in cazul meu 92 ] din blocul ------- o au fata de Asoc de Propr. Ce cauta ingerinta RADET in evidentele contabile a Asoc de Proprietari ? Care este legatura cu avizul de debransare ? b. Situatia datoriilor Asoc de Proprietari ----- catre Radet , defalcata pe fiecare imobil in parte . Nu exista nici o legatura de cauzalitate intre solicitarea unui aviz de debransare si o eventuala datorie a Asoc de propr catre RAdet pentru nu stiu care imobil apartinator Asociatiei . Deci de ce trebuie sa influienteze acordarea avizului ? c. Anexa 3: Hotarirea Adunarii Generale a Asoc de Proprietari nr. --- pentru debransarea ap nr ... din blocul --- si care contine un tabel nominal cu nr. apartam, numele si prenumele proprietarului, seria si nr actului de identitate , etc... Solicitind acest lucru Radet instiga cetateanul sa incalce prevederile L 677 / 2001 , transformindu-l in infractor prin obligarea acestuia de a colecta date personale si de identitate a unor concetateni , acesta nefiind " operator de date personale cu caracter personal " conform prevederilor legale, dar nici Asoc de Proprietari nu are aceasta calitate / autorizare. d. ANEXA 4 : Acordul vecinilor din care sa rezulte ca sunt de acord cu debransarea si cunosc influentele debransarii asupra conditiilor de confort si de mediu din spatiile pe care le detin in proprietate ; Este o grava imixtiune in relatiile intre vecini, o interventie pe care nu a cerut-o nimeni si care instiga la certuri si eventual atitudini penale; atit timp cat RADET solicita ca cel ce se va debrasa trebuie sa faca dovada inlucuirii sistemuli de incalzire cu unul similar, privat. Poate vecinul meu sa imi conteste dreptul de a incalzi apartamentul cu surse electrice ? , de exemplu panouri radiante, sau centrala termica electrica, etc ? Si care este modificarea conditiilor de confort ... de care ar putea fi lezat vecinul , daca eu instalez alt sistem de incalzire ? e. ANEXA 5 : Situatia apartamentelor si suprafetelor radiante / echivalente termice aferente instalatiei de incalzire centralizata din condominiul -------- ; De ce RADET Constanta isi permite sa solicite o evidenta interna Asoc de Locatari [ suprafetele radiante] atit timp cat competentele RADET se opresc la bransamentul condominiului, la gygacalormetru [ aparat de masura care le apartine] ? Radet nu are nici un fel de competente in bloc si cu atit mai mult la mine in apartament, ca fiind proprietate privata inalienabila. Concluzia este foarte clara: Radet Constanta , prin mijloace ilegale , prin interpretarea tendentios a unor prevederi ale legislatiei Romaniei nu permite de bransarea si transforma cetateanul in consumator captiv. Daca nu ne sprijiniti Dvs. Media sa inceteze aceste abuzuri se pare ca nu este alta cale decat instanta de judecata sau alte actiuni civice. ,
Hai sa fim seriosi. Eu ca proprietar de apartament am contract cu RADET. Chem un instalator imi scot caloriferele, blindez racordurile la coloanele de distributie si anunt printr-o cerere scrisa asociatia de proprietari ca nu mai beneficiaz de agent termic. Ce or sa faca, sa ma dea in judecata, sa ma amendeze. Nu prea cred.
Am si eu o intrebare: A ajuns cineva in justitie? M-ar interesa o asociere cu cei interesati de un demers in acest sens.
Da , tocmai mi s-a respins cererea de debransare - prin ordonanta presedintiala - pe motiv de inadmisibilitate , o sa fac recurs si inaintez si pe drept comun ...
RADET trebuie desfiintata. Un 'consumator European' care are 'drepturi' nu poate fi CONSUMATOR CAPTIV la o fundatura poreclita 'radet' sau 'rachet' sau cam asa ceva... Oricum suntem bataia de joc a Romaniei pentru rolurile asumate de un anumit plantator de palmieri de plastic si oricum el nu va face nimic. Trebuie noi sa fim gospodari si sa ne organizam, fara cutre politice.
Cred ca strategia de 'sensibilizare' trebuie sa contina: a. asociere sau consiliu al asociatiilor de locatari; b. actiune in justitie; c. proteste la Consiliul Concurentei; d. protest la CEDO in care responsabil pentru toata porcaria trebuie facut Mazare si numai el. e. Mazare trebuie luat de ceafa sa de pilot din WWI sau ofiter german din WWII si bagat cu nasul in propriul rahatel denumit 'radet'; el trebuie sa fie paratraznetul nemultumirilor ca sa fie determinat sa faca ceva si pentru oras.

