Cum se face dovada stagiilor de cotizare în condiţii speciale

128
Cum se face dovada stagiilor de cotizare în condiţii speciale - stagii-1654003713.jpg
Potrivit reprezentanților Casei Naționale de Pensii Publice, acest lucru este posibil cu adeverința eliberată conform legii de angajatorul la care a lucrat persoana respectivă sau, după caz, de deținătorul legal al arhivei acestuia.

În aplicarea acestor dispoziții, Casa de Pensii a stabilit modelul adeverințelor care vor fi eliberate în vederea stabilirii drepturilor de pensie, respectiv a recalculării. „Atragem atenția că adeverințele care fac obiectul Legii nr. 74/2022 se eliberează doar în situația persoanelor pentru care angajatorii au întreprins toate măsurile legale în vigoare până la data de 1 aprilie 2001, privind încadrarea în grupe superioare de muncă”, au subliniat aceștia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4935 secunde