Video Histria Shipmanagement, partener de încredere pentru Spitalul Căi Ferate Constanța

1429
2 min citire
Histria Shipmanagement, partener de încredere pentru Spitalul Căi Ferate Constanța - fond-cabinet-cf-port-1748438305.jpg
Începând cu luna iunie, constănțenii vor putea beneficia de servicii stomatologice la cele mai înalte standarde în cadrul Policlinicii Spitalului Căi Ferate Constanța, de pe bulevardul I. C. Brătianu nr. 35-37. Miercuri, 28 mai, a avut loc inaugurarea cabinetului stomatologic, dotat cu un unit ultramodern, în valoare de 18.000 de lei. Echipamentul a fost achiziționat cu sprijinul companiei Histria Shipmanagement, prin intermediul Clubului Rotary Cetatea Tomis.
La acest moment, noul unit permite desfășurarea actului medical în condiții optime de siguranță, eficiență și confort, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. Unitul stomatologic a fost inaugurat miercuri, 28 mai, în prezența reprezentanților spitalului și ai sponsorilor. Cu această ocazie, Elena Grăpeanu, directorul interimar al spitalului, a evidențiat că această dotare face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare: „Astăzi ne aflăm în fața unui eveniment important - dotarea cu aparatură de ultimă generație a cabinetului de stomatologie din cadrul Spitalului Căi Ferate Constanța. Acest cabinet este parte din Ambulatoriul Integrat, autorizat în august anul trecut. Proiectul vizează dezvoltarea a 28 de cabinete medicale, iar pe viitor ne dorim să continuăm reabilitarea celorlalte cabinete - Ginecologie, Medicină internă, Neurologie, ORL etc". Managerul a adăugat că dotarea include nu doar unitul stomatologic, ci și instrumentar medical de specialitate, oferit prin donație.
Prezentă la inaugurarea noului cabinet stomatologic, Daniela Marinescu, directorul Histria Shipmanagement, a subliniat angajamentul companiei față de comunitatea locală.
Colaborăm cu Rotary de peste 20 de ani și suntem mereu deschiși să sprijinim proiecte în domeniul medical. Am fost alături de comunitatea constănțeană și în 2020, în pandemie, când am sponsorizat două echipamente PCR pentru testare COVID-19, la Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Constanţa",a declarat Daniela Marinescu.
La rândul său, dr. Cristel Anagnostu, reprezentant al Clubului Rotary Cetatea Tomis, a menționat că direcţiunea spitalului le-a solicitat sprijinul pentru dotarea cabinetului cu un unit stomatologic.
Datorită sponsorului, Histria Shipmanagement, am reușit să realizăm această donație. Pentru perioada următoare, sperăm ca adresabilitatea pacienților să crească la acest spital, şi, da, suntem deschiși, în continuare, să-i sprijinim și cu alte solicitări", a adăugat acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0372 secunde