Lege promulgată: Închisoare de până la trei ani dacă transmiteți imagini intime fără consimțământul persoanei

164
Lege promulgată: Închisoare de până la trei ani dacă transmiteți imagini intime fără consimțământul persoanei - body18699011280jpg-1686745950.png

Articole de la același autor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Actul normativ vizează completarea art. 226 din Legea nr. 286/2019 privind Codul penal.

"Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", prevede legea promulgată.

Actul normativ stabileşte şi ce se înţelege prin "imagine intimă".

De asemenea, prevede că nu va constitui infracţiune această faptă în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5017 secunde