Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a inaugurat, ieri, noua Urgență a Spitalului Județean

580
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a inaugurat, ieri, noua Urgență a Spitalului Județean - 00e790f30b6b5132e8dbe92d2dea71c7.jpg
Ministerul Sănătății va aloca fonduri pentru repararea vechii părți a unității, numai după ce Consiliul Județean Constanța va asigura o cofinanțare de 5% din investiția necesară.

Începând de astăzi, pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța vor fi tratați într-un spațiu renovat. Noua aripă a Urgenței, a cărei construcție a început în 2007, a fost finalizată în urmă cu câteva luni, dar darea ei în folosință a tot fost amânată din diverse motive - fie pentru că, în urma ploilor, s-a infiltrat apă pe la rosturile de îmbinare și pe la ferestre, fie pentru că trebuiau modificate unele circuite pentru transportul pacienților, fie pentru că nu se decisese ce specializări vor fi mutate în noua aripă și care vor rămâne, în continuare, în partea veche a unității. În cele din urmă, toate detalii au fost puse la punct, iar ieri, în prezența ministrului Sănătății Cseke Attila și a secretarului de stat, dr. Raed Arafat, a avut loc inaugurarea.
"Mă bucur că inaugurăm această parte reabilitată și extinsă a UPU și vreau să fiu corect și să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest moment. Finanțarea a început din 2007, timp în care la Ministerul Sănătății au fost mai mulți conducători care au susținut acest proiect, important pentru Constanța, nu doar pentru că este județ mare, ci și pentru că este cel mai important centru medical care deservește litoralul", a declarat Cseke Attila, în prezența oficialităților constănțene și a cadrelor medicale din spital.
În realizarea noii aripi au fost investiți peste 2,5 milioane de lei, atât pentru construirea spațiului, cât și pentru dotarea cu mobilier modern și aparatură medicală. În acest spațiu se va desfășura, începând de astăzi, cea mai mare parte a activității specifice UPU. Vechea intrare va fi închisă, iar bolnavii vor fi introduși în Urgență direct în noua aripă, unde există sala de așteptare, cu scaune (o îmbunătățire evidentă față de vechea Urgență, unde rudele și bolnavii se înghesuiau, în picioare, în fața cabinetelor), o recepție pentru obținerea informațiilor necesare și un spațiu pentru triaj. Pacienții cu afecțiuni majore și medii, victimele accidentelor sau cei care au nevoie de perfuzii vor fi tratați în noua aripă. Cei cu afecțiuni minore vor fi însă în continuare îndrumați către cabi-netele din vechea Urgență.
Prin darea în folosință a noului spațiu, "Constanța a făcut pași majori în privința medicinii de urgență", a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

CJC trebuie să dea 5% pentru reabilitarea Urgenței vechi
După ce a vizitat saloanele moderne ale UPU, ministrul a făcut o scurtă incursiune și în vechea Urgență. Preț de câteva minute, cât s-a aflat Cseke Attila și alaiul care îl însoțea în această unitate, activitatea a fost paralizată. Pe holul îngust abia poate fi împinsă, într-o zi obișnuită, o targă, prin mulțimea de rude și bolnavi care așteaptă să fie consultați. După ce a văzut cum aratĂ Urgența, ministrul a conclu-zionat că, într-adevăr, era necesară o astfel de investiție.
Cât despre renovarea vechiului spațiu al Urgenței, ministrul Sănătății a afirmat că așteaptă acceptul autorităților locale pentru o cofinanțare. "În pachetul legislativ intrat în vigoare de curând există o prevedere care stipulează că, în cazul investițiilor, autoritățile locale trebuie să asigure o cofinanțare de minim 5%. În momentul în care autoritatea locală, în speță Consiliul Județean Constanța, pentru că suntem în plin proces de descentralizare, ne dă garanția alocării acelei resurse financiare necesare de 5%, eu pot să promit constănțenilor că vom aloca marea parte a finanțării pentru reabilitarea părții vechI. Aștept acea adresă de la Consiliul Județean", a afirmat Cseke Attila. Pentru această investiție minis-terul are pregătite deja aproximativ zece miliarde de lei vechi.
Ministrul nu a vizitat și restul spitalului, limitându-se să vadă doar Unitatea de Primiri Urgențe, spunând că atât îi permite timpul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 08 Iulie 2010
Stire din Social : Vara se numără drogații
Pagina a fost generata in 0.3531 secunde