"Ne-am săturat!". Cât timp va fi șantier bulevardul Ferdinand? "Pot exista sistări ale lucrărilor"

2073
1

Articole de la același autor

Bulevardul Ferdinand s-a alăturat, la sfârșitul lunii iulie, lungii liste de artere din municipiul Constanța transformate în șantiere. Pe de o parte, locatarii din zonă spun în cor „ne-am săturat!” şi sunt sceptici cu privire la beneficiile pe care le vor aduce schimbările rutiere. Pe de altă parte, se ridică întrebarea dacă lucrările vor dura la nesfârșit, cum se întâmplă în alte zone ale orașului. Reprezentanții Primăriei Constanța arată că, potrivit contractului, acestea sunt programate să dureze șase luni, dar nici nu este exclusă posibilitatea să fie sistate la un moment dat.





Arterele municipiului Constanța sunt supuse unui amplu proces de reconfigurare rutieră, într-o serie de proiecte cu finanțare europeană. Principalele străzi, pe care traficul este intens indiferent de ora din zi, precum Alexandru Lăpușneanu, Șoseaua Mangaliei, Aurel Vlaicu, Ștefan cel Mare, Cuza Vodă, I.G. Duca, au fost transformate în șantiere. De pe 21 iulie, muncitorii s-au prezentat și pe bulevardul Ferdinand, pe care au început să-l sape.



Reabilitarea străzii este cuprinsă în proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, iar potrivit reprezentanților administrației publice locale, se vor executa lucrări pe o suprafață de 41.476 mp, conform cadastrului, urmând să fie realizate următoarele aspecte: benzi dedicate exclusiv transportului public, trotuare reabilitate, piste dedicate bicicliștilor, amenajarea de stații moderne de autobuz, „prevăzute cu elemente de tehnologie de ultimă generație, cu panouri de informare publică și cu mesaje variabile având conexiuni cu operatorul de transport public”, cât și reabilitarea și irigarea spațiilor verzi.



Lucrările avansează de la zi la zi, astfel că în aproximativ o lună deja au fost montate pavele pe trotuarul din dreptul Parcului Gării. Dar mai sunt multe de făcut. „Au fost efectuate până în prezent lucrări de decopertare, demontare borduri existente, spargere beton și evacuare moloz – trotuar, așternerea de piatră spartă, montarea bordurilor pentru delimitarea pistei de biciclete – pe partea dreaptă a bulevardului, pe sensul de la gară spre faleză, inclusiv montare pavele, tronsonul cuprins între strada Theodor Burada și 1 Decembrie 1918”, au mai arătat reprezentanții primăriei.





„Pot exista sistări ale lucrărilor”

Privind spre alte zone ale orașului, unde se tot sapă și se acoperă de luni bune, locatarii din zonă sunt convinși că și bulevardul Ferdinand va fi șantier vreme bună de acum înainte. Referitor la aspectul duratei, administrația publică susține că lucrările sunt programate să dureze doar șase luni. Greu de crezut însă că vor fi suficiente pentru a reabilita întreaga lungime a bulevardului!



„Pe bulevardul Ferdinand lucrările au început conform graficului de execuție, valabil la acest moment, în data de 21 iulie 2022 și sunt programate să dureze șase luni. (…) Menționăm totodată faptul că pe amplasament s-au desfășurat concomitent lucrări din alte trei proiecte ale căror grafice de execuție se intercalează și se corelează, drept pentru care pot exista sistări”, au mai precizat reprezentanții autorității locale.



Prestatorul contractului de execuţie din cadrul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” este antreprenor general SC Meva Concept SRL.



„Unde vor parca? În viitoarea parcare de la Gară?”

Pe de altă parte, locatarii sunt alarmați și de faptul că vor pierde din locurile de parcare, dar și de faptul că vor trebui să înconjoare tot cartierul pentru a ajunge acasă, așa cum se întâmplă deja prin alte zone, unde au fost impuse sensuri unice. „Impunerea sensului unic pe o arteră precum Ferdinand, care face legătura între mai multe zone ale orașului, va duce la creșterea timpului petrecut în trafic. Va trebui să ocolim tot cartierul pentru a ajunge acasă, pentru a ajunge la muncă sau a ne duce copiii la școală. În plus, desființând locurile de parcare de pe bulevard pune în dificultate proprietarii de mașini. Deja zona este supra-încărcată, unde se presupune că vom parca? Probabil în parcarea pe care intenționează să o realizeze în zona Gării Constanța, într-un alt proiect”, ne-a semnalat constănțeanca Cristina Matei. 



Comentează știrea

mishu
18 august 2022
naveta la eforie sud....

multumirile si injuraturile trebuie adresate in egala masura si lui hutzuca care l-a adus pe bramburistul asta de profesor de motoare fara sa aiba pic de cunostinte despre administratie... de asemeni , feliciu un avocat obscur este o cheitza importanta care procedeaza ca manager la fel ca intr-un sat cu cel mult doua sute locuitori...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1541 secunde