Pacienţii internați în Spitalul Județean Constanța riscă să rămână flămânzi. „Prețurile au luat-o razna!”

3660
1

Articole de la același autor

Zarvă mare în prima zi a săptămânii la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța. Mai mulți angajați ai firmei care asigură hrana în unitatea sanitară, SC Arimex Comexim 2000 SRL le-au servit masa bolnavilor purtând la braț o banderolă în semn de protest. De data aceasta, însă, a fost vorba doar de un mic avertisment, bieții bolnavi neavând de suferit. Cel puțin deocamdată…

La primele ore ale dimineții, lucrătorii firmei au organizat un protest de două ore, anunţând că de la 1 martie nu-şi mai pot susţine activitatea, din cauza preţurilor la alimente, care au crescut extrem de mult, la care se adaugă şi costurile utilităţilor și nu numai.

Potrivit administratorului Petre Preda, managerul SC Arimex Comexim 2000 SRL, acțiunea organizată de salariaţii societăţii anunță că începând cu data de 1 martie firma nu își mai poate desfăşura activitatea, din cauza preţurilor foarte mari la alimente, care s-au tot scumpit, dar şi din cauza preţurilor la utilităţi și carburanţi. În aceste condiţii, oamenii au declanşat o acţiune de protest, de avertisment, de două ore, timp în care bolnavii nu au fost, însă, afectaţi, ei primindu-și masa.

De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Pentru că, susține administratorul firmei, cu toate majorările care au avut loc în ultima vreme, le este foarte greu să le prepare bolnavilor un meniu de 11 lei pe zi, care să aibă tot necesarul de nutrienți și pe deasupra și 2000 de calorii. Cu toate acestea, ei speră ca situația să se rezolve, pentru că își doresc să le fie, în continuare, alături, celor aflați în suferință. În acest sens, au făcut demersuri către Ministerul Sănătăţii, către primul ministru, guvern, către Consiliul Județean Constanța.



Care este rezultatul? „Din păcate, toţi ridică din umeri şi nu ne spune nimeni nimic. Da, meniul unui bolnav este de 11 lei pe zi, asta în condiţiile în care un tichet de masă este 20 de lei. Noi, în schimb, trebuie să gătim cu 11 lei trei mese. În prezent, avem încheiat un contract cu spitalul, dar ce să facem dacă preţurile au explodat? Prețurile au luat-o razna și nu putem să ne batem joc de bolnavi. Este regretabil ce se întâmplă și că s-a ajuns la o astfel de situație. Nu am mai avut astfel de probleme până acum şi ne străduim să facem ceea ce trebuie, dar, din păcate, nu primim niciun ajutor de nicăieri. Cu Spitalul Judeţean Constanţa avem contract din anul 2007. Totodată, aici sunt internaţi pacienţi care au nevoie, de exemplu, de pâine fără gluten, care costă chiar și nouă lei bucata. Trăim într-o țară în care au luat-o razna toate, dar sperăm să găsim soluții pentru deblocarea situaţiei”, a declarat Petre Preda, pentru „Cuget liber”.



Ce reacţie au reprezentanţii unităţii sanitare vizavi de această problemă? În cursul zilei de luni, 21 februarie, s-a discutat cu liderii de sindicat ai firmei de catering și au renunțat la acțiunea demarată în această zi. „Pacienții nu au fost afectați și nici nu vor fi afectați. Noi avem un contract cu această firmă. Anul trecut a avut loc o licitație publică, s-a semnat un acord-cadru la sfârșitul anului şi conform contractului în derulare, firma SC Arimex Comexim 2000 SRL trebuie să asigure hrana bolnavilor internați în spital, iar dacă nu o va face, va suporta consecințele”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Crina Kibedi.



Ce părere au bolnavii? „Aşa ceva este inadmisibil. Unde s-a mai văzut ca pacienţii internaţi să nu primească mâncare? După ce că nu mai primim pachete de la familie, acum vom fi lăsați să facem foamea în saloane”, s-a arătat indignat un pacient.

„Cum să nu primim mâncare? Vor să ne omoare? Păi am reușit să supraviețuiesc unei operații dificile și o să mor de nemâncat?”, și-a manifestat nemulțumirea un altul. De aceeaşi părere sunt mulţi alţii, toţi şocaţi de o astfel de măsură.



Comentează știrea

Mihai
22 februarie 2022
Alternativa

Pentru rezolvarea dilemei,cereti consultanta de la responsabilii restaurantului unde sunt furajati si adapati alesii neamului.Doar stiti bine ce costuri mici au preparatele ce asigura confortul gastronomic al inutililor din parlamentul - bordel!

Pagina a fost generata in 0.5702 secunde