Pregătirile pentru sezonul estival pe litoral, pe ultima sută de metri

254

Articole de la același autor

Prima minivacanţă pe litoral este la mai puţin de o săptămână distanţă, iar pregătirile pentru deschiderea sezonului estival sunt pe ultima sută de metri. Hotelierii şi restul agenţilor economici au mărit ritmul lucrărilor pentru a termina cât mai curând, astfel încât să îşi poată primi oaspeţii.



Prefectul județului Constanța, Silviu - Iulian Coșa, a efectuat o vizită de lucru în mai multe stațiuni de pe litoralul românesc în cursul zilei trecute, pentru a vedea care este stadiul pregătirilor pentru începerea sezonului estival. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost însoțit de președintele Organizației Patronale Mamaia - Constanța, Nicolae Bucovală, și de directorul executiv al OPMC, Anca Nedea - Pavel, cărora li s-au alăturat, în Mangalia, viceprimarul Dragoș Angelescu, și președintele Organizației de Management al Destinației Turistice Mangalia, Dumitru Filip.

Delegația a pornit din stațiunea Mamaia, unde a constatat că stadiul pregătirilor pentru deschiderea sezonului estival este avansat. Mulți hotelieri au făcut investiții și au amenajat unitățile de cazare, pentru a-i primi pe turiștii care vor sosi în curând. De asemenea, copacii au fost toaletați, iar plajele sunt curățate și îi așteaptă pe primii vizitatori care vor ajunge în această primăvară la mare.

Pentru sărbătorile de Paște, peste 40 de unități de cazare de pe întreg litoralul românesc au pregătit pachete turistice. De 1 Mai, aproximativ 100 de hoteluri vor fi deschise în stațiunile românești de la Marea Neagră, iar din 1 iunie, 90% din unitățile de cazare vor fi gata să îi primească pe turiștii nerăbdători să petreacă o vacanță la mare.

„În urma vizitei pe care a făcut-o reprezentantul Guvernului în teritoriu, Silviu Coșa, din Mamaia până în Mangalia, pot spune că lucrurile se prezintă extrem de bine pe zona hotelieră, cel puțin în Mamaia, Eforie și în multe dintre stațiunile din sudul litoralului. Cei care au făcut investiții în fiecare an, la această oră au vânzări între 50 - 70% pentru întreg sezonul estival. Ceilalți, care nu au fost preocupați de acest aspect, sunt mai puțin căutați de vizitatori. Este firesc acest lucru, pentru că turistul român s-a trezit, este mai pretențios și are cerințe mult mai ridicate pe zona de servicii”, a declarat președintele Organizației Patronale Mamaia - Constanța, Nicolae Bucovală.

„Românii, în siguranţă pe litoral!”

Vizita de lucru a prefectului Silviu Coșa a continuat în stațiunea Eforie, la un complexul turistic balnear, un resort în care s-au investit milioane de euro. Faleza din Eforie, a cărei reabilitare a fost finalizată după patru ani lucrări, a reprezentat un alt obiectiv de interes pentru Silviu Coşa. Marina din Mangalia i-a fost prezentată prefectului de Constanţa de către viceprimarul Dragoș Angelescu și președintele Organizației de Management al Destinației Turistice Mangalia, Dumitru Filip. De asemenea, reprezentanții Primăriei Mangalia i-au arătat acestuia, investițiile realizate cu peste 60 de milioane de euro, în stațiunile Saturn și Neptun.

„La nivelul Instituției Prefectului, vom continua, prin intermediul Grupului de lucru pentru turism, să monitorizăm modul în care toți reprezentanții statului își fac treaba în acest sezon estival. Vom urmări, de asemenea, ca autoritățile locale să își bifeze obiectivele trecute în planurile de pregătire a sezonului estival. Pentru că turiștii trebuie să se bucure de relaxarea pe care au plătit-o, iar operatorii din turism să fie feriți de abuzuri.

După vizita de lucru, din nordul, până în sudul litoralului, pot spune că românii se vor simți relaxați și în siguranță pe litoral”, a declarat, la final, prefectul Silviu Coşa.

Şi agenţii economici sunt optimişti pentru acest sezon ce urmează să înceapă. „Apreciem ă că sezonul estival 2022 va fi unul bun, atât datorită reintroducerii voucherelor de vacanță, cât și a investițiilor făcute de agenții economici din destinația turistică Mamaia - Constanța și a interesului acestora pentru creșterea calității serviciilor oferite vizitatorilor și localnicilor”, a precizat directorul executiv al OPMB; Anca Nedea – Pavel.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3576 secunde