Războiul facturilor de la întreţinere! Căldura din apartamente le dezgheață oasele, dar le frige buzunarele

1982
3
Războiul facturilor de la întreţinere! Căldura din apartamente le dezgheață oasele, dar le frige buzunarele - rgbfond3copy-1647282642.jpg

Articole de la același autor

Ca în fiecare an, facturile la întreținere din sezonul rece pun în dificultate numeroase familii, pentru care plățile la energia termică, apă rece și caldă, stipulate foarte clar, de altfel, negru pe alb, le zdruncină zdravăn bugetul. Din păcate, în această situație se află foarte multe persoane, iar de când prețul gigacaloriei a crescut, din luna ianuarie 2022, unele familii dau drumul la căldură numai atunci când este foarte frig afară.

Dacă ar fi să ne luăm după temperaturile exterioare, este clar că iarna nu se vrea deloc plecată. Așa că, ce le rămâne oamenilor de făcut pe o astfel de vreme, când ajung acasă înfrigurați, după o zi de muncă, este să dea drumul la calorifere şi să încălzească, pentru că altfel nu se poate. Din păcate, confortul creat în locuințe, acea căldurică care le dezgheață toate oscioarele, îi frige tare la buzunare. „În ianuarie am plătit la întreţinere în jur de 550 de lei, dar zilele acestea aşteptăm cu înfrigurare noile facturi, pe februarie şi ştim că valoarea acestora este mult mai mare. În urmă cu câteva zile am primit deja costul energiei termice şi am crezut că mi se face rău. Aproape 500 de lei numai căldura, dar la avizier, la asociaţie, pe lângă aceasta mai este menţionat şi consumul la apă caldă, apă rece, plata administratorului, lumina de pe scară, femeia de serviciu. Aşa că, mă aştept la o factură de cel puţin 650 de lei, bani pe care trebuie să-i dau din umila mea pensie. Greu, foarte greu”, ne-a declarat o bătrânică.

„Pentru mine, plata întreţinerii, iarna, este un chin. Toate sunt scumpe, în ziua de azi. Măcar facturile de-ar fi fost mai mici, altfel ne descurcam”, a adăugat altcineva. Un alt cetăţean ne-a mărturisit că el este nevoit să scoată bani din buzunar inclusiv pentru apartamentul nelocuit al fiului său, unde caloriferele au fost închise, tocmai pentru a nu se mai înregistra consum sau risipă de căldură. Cu toate acestea, factura de la întreţinere este „valoroasă”, nu contează că apartamentul este nelocuit. Care este explicaţia conducerii Termoficare Constanţa SRL? Atât timp cât s-a putut, municipalitatea a menținut prețul de 250 de lei pe gigacalorie, dar din luna ianuarie, pe fondul creșterii prețului gazelor, a curentului electric și nu numai, acest preț nu a mai putut fi susținut. Ca urmare, populația plătește de la 1 ianuarie suma de 450 lei pe gigacalorie pentru energia termică pe care o consumă.

Aşadar, avem următoarea situație: în primul rând, în ianuarie au apărut facturile aferente lunii decembrie, când populația plătea 250 lei pe gigacalorie. Apoi, a apărut factura aferentă lunii ianuarie, cu prețul de 450 lei pe gigacalorie, dar care a fost emisă în cursul lunii februarie.

Facturi mai mari cu 80%

„Deci, dacă facem o comparație între luna decembrie cu facturile apărute acum, am avut prețuri diferite, cu o creștere de 80%. Dacă cineva ne reclamă, trebuie să reclame cantitatea de căldură, nu prețul. De ce? Pentru că, dacă avem mai multă căldură într-o lună, față de cealaltă, trebuie găsită cauza și să găsim explicația. Eu nu pot spune că am facturi mai mari într-o lună, ci pot să analizez punctual, un consumator, să văd istoricul lui de consum, să văd ce cantități are într-o lună similară, când s-au făcut citirile, ce reprezintă perioada dintre două citiri, 25 de zile, 30, 33 de zile. Acest lucru este foarte important, pentru că uneori este posibil ca la data la care este programată citirea contoarelor, să nu fie permis accesul la contor, pentru că nu este administratorul asociației sau cine are cheia de acolo, și atunci este reprogramată citirea, peste trei zile și luna aceea, când se face citirea, se prelungește, deci este o lună de 33 de zile, dacă facem citirea cu întârziere. În aceste condiții, luna următoare este cu trei zile mai mică, deci dacă avem 33 de zile, cu 27, și le compar. În concluzie, este clar că sunt alte costuri, pentru că și perioada de consum este diferită. Nu pot să fiu de acord că sunt facturile mai mari într-o lună, decât dacă luăm la analiză care este media temperaturilor exterioare în luna ianuarie, cum este în februarie. Deci, dacă a fost mai rece, atunci, evident, s-a consumat mai multă căldură, iar factura vine și valoric mai mare, prețul fiind același la gigacalorie. De asemenea, dacă o persoană oprește căldura, asta înseamnă că are o înțelegere cu asociația de proprietari, pentru că noi nu avem competență în apartamentele oamenilor, ci doar până la branșamente, unde măsurăm cu gigacalorimetrul”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul de la Termoficare Constanţa SRL, Liviu Popa.

Mai departe, consumul este dat asociației de proprietari, care îl împarte pe apartamente. „Eu nu am de unde să știu ce îi împarte unui consumator, pe apartament. Dacă acesta a închis caloriferele, înseamnă că are o convenție cu asociația să-i bage doar părți comune, ceea ce este corect și legal, dar dacă acel consumator nu s-a înțeles cu asociația, i s-a repartizat un alt consum. Multe sunt probleme care țin de bucătăria internă a asociației, și nu de noi. Competența noastră, prin lege, este până la branșament, în vecinătatea căruia montăm grupul de măsurare. Noi măsurăm consumul pe tot blocul, transmitem prin factură asociației, ce consum a înregistrat între cele două citiri ale contorului, iar aceasta repartizează consumul în mod legal, proporțional cu suprafața utilă deținută de fiecare apartament în parte. Dacă nu respectă această regulă și dă pe suprafața radiantă, este o mare greșeală, pentru că aceasta este diferită, în funcție de poziționarea apartamentului în bloc”, a adăugat acesta. 



Comentează știrea

Tramvai
15 martie 2022
Un colos energofag ....

Un colos energofag care sustine salariile directorilor si logistica de confort managerial pe spatele unor bieti consumatori care abia se ajung cu veniturile de la o luna la alta. Din pacate nu are nimeni curajul sa reformeze acest sistem si sa taie din cheltuielile luxuriante ale aparatului managerial, aparat ineficient care nu are viziune de viitor printr-o reorganizare de tip energii verzi. Ei promoveaza un sistem invechit care sa le mentina lor doar avantajele materiale/ Atata timp cat nimeni nu are curajul sa ia taurul de coarne si sa puna degetul pe rana, fie ca este RADET, fie ca este TERMOFICARE este aceeasi marie cu aceeasi directori.....un sistem energofag, falimentar costisitor.....

Constantean
15 martie 2022
La vremuri noi, tot Popa

Dl Popa are centrala individuala pe gaz la vila. Il doare in basca de facturile voastre.

cornelAdr
16 martie 2022
E pe viata in functie?

Tot Liviu Popa pe la butoane?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7163 secunde