În caz de cutremur

"Să ne rugăm la Dumnezeu să aibă milă!". Cât de rezistente mai sunt blocurile comuniste unde s-au spart pereți

3958
1

Articole de la același autor

Mulți dintre noi trăim la bloc, dar ne-ar plăcea enorm să avem camere mari, spațioase și luminoase. Cum vechile blocuri ceaușiste au holuri înguste, camere mici, debarale aproape inutile, numeroși proprietari și-au lărgit spațiul renunțând la pereții dintre camere, la cămară, și-au mutat bucătăriile pe balcon sau au optat pentru "open space".


De altfel, necesitatea de a avea mai mult spațiu s-a transformat rapid într-o modă, unde fiecare a spart pereții după bunul plac. Mai mult decât atât, parterul blocurilor a fost transformat în spații comerciale, cu ieșire direct la trotuar și cu suprafețe generoase. Însă câte din lucrările de acest gen făcute în Constanța sunt legale, făcute în urma evaluării unui inginer structurist, care să ia în calcul inclusiv riscul de a afecta structura de rezistență a imobilului? 


Orice modificare în apartament nece-sită autorizație de construcție, chiar dacă spargeți ziduri de BCA. Practic, legea permite renovări de acest gen atâta timp când nu se modifică structura de rezistență, adică stâlpii, grinzile, pereții de rezistență exteriori și interiori. Însă multe din modificări sunt făcute în regie proprie, fără autorizație și fără consultarea unui specialist. 


"Am renovat bucătăria și am scos toată faianța veche. Asta a însemnat, într-adevăr, mult zgomot, pentru că a trebuit să folosim dalte și mașini să spargem cimentul cu care era lipită. În același timp, un alt vecin de la etajul al treilea a renovat tot apartamentul și a spart pereții dintre bucătărie și sufragerie și balcon. Tot molozul l-a scos în fața blocului și l-a lăsat în saci, vreo două zile. Vecinii s-au supărat și mi-au făcut reclamație, crezând că mizeria este de la mine și că eu am spart pereții. A venit cineva de la corpul de control al primăriei, dar a văzut că nu am modificat nimic. I-am spus și de vecinii de la trei, dar muncitorii nu i-au primit în apartament așa că au scăpat. În câteva ore au cărat tot molozul, însă nimeni nu a văzut ce au făcut în casă", ne-a spus S.B, din Constanța.


Practic, singura modalitate prin care autoritățile pot verifica dacă un proprietar a făcut modificări ilegale în apartament, este verificarea ca urmare a unei sesizări de la vecini. Reprezentanții Corpului de Control al Primăriei Constanța pot aplica amenzi și dispune intrarea în legalitate, sau pot cere refacerea pereților dărâmați. Amenzile sunt cuprinse între 1.000 deși 100.000 de lei, în funcție de gravitatea abaterii de la legislație.


"Noi putem răspunde unei sesizări și putem să modificăm dacă modificările făcute în apartament sunt legale, conform unei autorizații de construcție. Însă sunt multe cazuri în care se fac modificări ilegale, despre care nu avem cum să știm și nu putem să facem nimic. Dacă a fost sau nu afectată structura de rezistență poate stabili numai un specialist", a decla-rat, pentru "Cuget Liber", Harry Boiagian, directorul executiv al Inspectoratului Teritorial de Construcții Constanța.


Apartamentele de la parter, devenite spații comerciale


Același lucru este valabil și pentru firmele care își fac sedii în apartamente de la parterul blocurilor și măresc spațiul renunțând la pereții despărțitori. "Am mai mulți vecini care și-au modernizat apartamentele și au spart pereți. Ei spun că au autorizație, dar chiar și modul cum sunt obținute aceste documente este îndoielnic. Știm că la noi în țară orice semnătură poate fi obținută cu suma potrivită. Altfel cum putem să explicăm faptul că sunt blocuri la rând, pe bulevardul Tomis și pe bulevardul Lăpușneanu, unde, la parter, au fost făcute spații comerciale, care aproape că nu mai au niciun zid interior, poate doar cel de la baie. Eu nu cred că acolo nu au fost sparți pereți de rezistență, pentru că este vorba despre blocuri ceaușite, multe făcute din plăci, există și zidărie portantă, deci nu se poate să dispară toți pereții și totuși blocul să rămână cu structura de rezistență neafectată. Dacă vine un cutremur, ca în Italia, să ne rugăm la Dumnezeu să aibă milă", ni s-a plâns un cititor. 


Ce lucrări puteți face fără autorizație


Există și lucrări pe care le puteți face fără să fie nevoie de autorizație de construcție. Este vorba despre reparații la acoperișuri și terase, atunci când nu se schimbă forma și materialele din care sunt executate, lucrări de zugrăveli interioare și exterioare, dacă nu se modifică fațada, reparații la instalațiile interioare, la branșamentele și racordurile exterioare, de orice fel, montarea aparatelor de aerul condiționat etc.


Comentează știrea

constantean
29 august 2016
obligatii autoritati

Primaria Constantei NU a predat CARTEA TEHN|CA in cel putin 50% din blocurile construite de aceasta si vandute ulterior locatarilor. Zona Constantei este recunoscuta drept zona seismica si ne intrebam mereu ce vom pati in cazul unui cutremur; singuri NU ne putem proteja de autoritati - ce sa mai spunem de protectia fata de locatarii care distrug pereti de rezistenta ai blocurilor? Inspectoratul de stat in constructii se face ca verifica si NU ia masuri nici in cazul unei msesizari directe sau prin actiune in instanta. Sa ne fereasca Dumnezeu de un cutremur ca si cel recent din Italia!.....

Pagina a fost generata in 1.069 secunde