Taximetriștii constănțeni, război "la baionetă" cu "pirații" și microbuzele maxi-taxi

7035
6
Taximetriștii constănțeni, război
Taximetriștii din Constanța nu au o reputație prea bună. Cei mai mulți știu despre ei că nu sunt politicoși, că practică tarife înșelătoare și că sunt puși numai pe păcălit clienții, mai ales turiști. Astfel de povești s-au tot spus și probabil se vor mai spune, pentru că "pădure fără uscăciuni nu există", după cum crede chiar președintele lor, Lică Neagu. Însă și taximetriștii au problemele lor, într-un oraș care s-a dezvoltat haotic în ultimii ani și unde activitatea de maxi-taxi este foarte răspândită. 


Printr-o scrisoare adresată primarului Constanței, Camera Taximetriștilor atrage atenția asupra situației infrastructurii precare a stațiilor de taxi, solicitând marcarea lor, dar și înființarea altora noi. 


"Ca în fiecare primăvară, înainte de începerea sezonului estival, revenim cu aceleași probleme legate de taximetrie și mai ales de stațiile de taxi. Solicităm marcarea tuturor stațiilor din oraș și din stațiunea Mamaia, prin hașurare cu scris «Taxi» pe carosabil și completarea plăcuțelor acolo unde este nevoie. Solicităm aceasta deoarece Poliția Rutieră a dat amenzi taximetriștilor în stațiile în care nu sunt placate și/sau marcate", precizează Lică Neagu, președintele Camerei Taximetriștilor din județul Constanța. 


Confort Urban a promis, dar nu a făcut! 


Acesta prezintă situația mai multor stații pentru care Confort Urban a promis rezolvare, dar nu a făcut-o nici până acum. 


"La Stația nr. 37, de pe strada I.G. Duca, la Antoniade, cu șase locuri, se stă pe trotuar, însă se poate face o alveolă și mărit numărul de locuri, prin hotărâre de Consiliu Local. Solicităm realizarea unei alveole. Anul trecut, s-a mers la fața locului împreună cu cei de la Confort Urban și s-a spus că se va rezolva, dar încă nu s-a rezolvat. La Stația nr. 81, de la Academia Navală, taximetrele parchează perpendicular pe autoturismele parcate și tot aici este și stația pentru mijlocul de transport în comun. Solicităm mutarea stației de taxi imediat în spatele stației RATC și anularea câtorva locuri de parcare care s-au dat fără a se ține cont de faptul că acolo era stație de taxi. Anul trecut s-a mers la fața locului cu cei de la Confort Urban și s-a spus că se va rezolva, dar încă nu s-a rezolvat!", spune reprezentantul taximetriștilor. 


Aceeași situație este și la Stația nr. 88, la Stația de la Lupoaică, la City Mall, la Stația Suceava, la Stația de la Rustic, la Autogara Sud, dar și în alte zone ale orașului. 


Stație de taxi în cartierul Baba Novac 


De asemenea, taximetriștii cer înființarea de stații de taxi pe strada Baba Novac și la Campusul nou. 


"Dorim înființarea unei stații de taxi pe strada Baba Novac, pe lângă blocurile noi sau Lidl. Trebuie găsită amplasarea exactă a acesteia și cuprinsă în HCLM. Am primit răspuns că se va înființa această stație, dar s-a asfaltat în zonă și nu s-a amenajat această stație de taxi, care ar degreva foarte mult circulația pe Baba Novac. Sperăm ca anul acesta să se rezolve", declară Lică Neagu. 


"Locurile cu japca, aceleași taximetre, aceiași șoferi!" 


Însă, pe lângă toate acestea, taximetriștii consideră că au o problemă mult mai mare: microbuzele maxi-taxi. 


"Vă reamintim că la întâlnirea de anul trecut ați promis că se va scoate maxi-taxi din oraș (suntem singurul oraș din țară care avem maxi-taxi în interiorul orașului), solicităm ca măcar să li se impună preluarea clienților numai din stațiile lor și să mai reduceți din aceste linii (noi știm șapte). A doua problemă este lipsa numelui dispeceratului pe portierele taximetrelor. Acest lucru nu face decât să permită celor neautorizați să practice taximetria la negru. Iar a treia mare problemă sunt locurile cu japca, de ani de zile, aceleași taximetre, aceiași șoferi", se plânge președintele Camerei Taximetriștilor. 


Comentează știrea

constantean
5 iunie 2017
maxi taxi

Sa distrugi este usor si faci asta cand capul nu te duce sa faci ceva mai bun. Bunaoara dece primaria nu face concurenta la maxi taxi cu un pret asemanator si cu trasee mai lungi unde toata lumea plateste sub supravegerea soferului ? Primaria este interesata sa achizitioneze masini mari ca asa este traditia. Gandeste cineva din primarie cum este mai bine ?

SRI
6 iunie 2017
mafia din taximetrie

Totul este politic ..si in taximetrie se stie de cand lumea si pamantul k sa citez din articolul scris .este mafie si se dau bani f multi acolo sus unde treb. ..primaria si cu primarul sunt praf si pulbere cu cacat la gura si la cur ...ratc-ul este falimentat cu buna stiinta ..asta ptr a merge afacerea cu maxi -taxi ptr k aici mafia e si mai mare ...fratilor se dau zeci de mil de euro ptr politic la toate nivelulrile ...soferii de la ratc sunt pe post de casier fara a da bilete ..banii vin garla prin acele gemulete iar ..choscurile de bilete au pus lacatul ptr k nu se mai vand bilete etc. acest oras e praf din toate punctele de vedere ..e condus de mafioti ..bisnitarii de tigari ..interlopi ..in cardasie cu toate aut .locale ..politie jandarmerie .primarie ..etc .bletematilor va bateti joc de cei ce muncesc si isi platesc impozitele ca voi k si autoritati sa va primiti leafa ...manca-var viermii de vii - nenorocitilor ..totul are o limita ..

SRI
6 iunie 2017
mafia din taximetrie

Totul este politic ..si in taximetrie se stie de cand lumea si pamantul k sa citez din articolul scris .este mafie si se dau bani f multi acolo sus unde treb. ..primaria si cu primarul sunt praf si pulbere cu cacat la gura si la cur ...ratc-ul este falimentat cu buna stiinta ..asta ptr a merge afacerea cu maxi -taxi ptr k aici mafia e si mai mare ...fratilor se dau zeci de mil de euro ptr politic la toate nivelulrile ...soferii de la ratc sunt pe post de casier fara a da bilete ..banii vin garla prin acele gemulete iar ..choscurile de bilete au pus lacatul ptr k nu se mai vand bilete etc. acest oras e praf din toate punctele de vedere ..e condus de mafioti ..bisnitarii de tigari ..interlopi ..in cardasie cu toate aut .locale ..politie jandarmerie .primarie ..etc .bletematilor va bateti joc de cei ce muncesc si isi platesc impozitele ca voi k si autoritati sa va primiti leafa ...manca-var viermii de vii - nenorocitilor ..totul are o limita ..

Capo di Bacau Nostra
6 iunie 2017
Refresh memory

Mai Nea Lica, hai sa-ti dau un refresh la memorie,ptr ca ai inceput sa dai la "geoale" partidului.Ai auzit de Miron Mitrea si Iacubov &Co de la Bacau?Cine l-a adus pe Mazare in PSD?Cine a ruinat transportul in Constanta ?Pe mana cui au ajuns cele doua autogari din Constanta dupa anul 2000?Cine a fost vice la TSD Constanta cand Fagadau & Rasauteanu erau si ei juniori?Mai, nea Lica,sa te iei de Fagdau sau sa-l injuri pe aia din CL este ok, dar sa dai in pusculita partidului ,in GMS,este ffff.grav, Este cum l-ai fi buzunarit pe Liviu Dragnea.Apropo vezi ca al micu,Babi Jr. ,al cu probleme la DNA are poze cu mustaciosul din Teleorman,are si like-uri stranse.Tu ai bagat asa un like lui Livache inainte sa critici maxi-taxi? Nea Lica , asculta aici sfatul unui observator cu experienta, daca va tin portofelele si toate buzunarele, strangeti un munte de bani(sa depaseasca Everestul), mergeti la Inalta Poarta de la RAJA, cereti o audienta la cel care detine apa vie si apa moarta in acest oras, inclusiv in PSD ,si pupati pantofii de lux al lui Felix.Daca-l convingeti financiar o sa ramaneti doar voi si RATC-ul,iar maxi taxi o sa dispara in secunda 2. Felix este cheia de aur, te pui bine cu Felix, te pui bine si cu sistemul si cu orice partid vrei tu din acest oras . PS.Bai, si nu uita sa dai like pe facebook lui Felix si Livache.O poza si un "check in"cu ei ar face cat 1 milion de hotarari ale CLC si semnaturi date de Fagadau.Succes!

Criticonline
6 iunie 2017
Mecla de taximetrist !

Cind ii vezi fata nerasa de fumator inrait si incaltat cu SANDALE in mijlocul verii de i se vad unghiile netaiate iti vine sa vomiti !

Jenna
7 iunie 2017
Mazăre criminalul​

Criminalul de mazăre a distrus orașul Constanța:a vândut 50% din cel mai mare și frumos parc (tăbăcărie) a scos mijloacele de transport în comun ecologice (tramvaiele și troleibuzele) prin firma lui frati-su. Țările dezvoltate investesc sute de milioane în transportul ecologic și mazăre și-a bătut joc de orașul ăsta conducând-ul ca pe tarlaua lui m......

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8288 secunde