Problema câinilor maidanezi pare, în continuare de nerezolvat în municipiul Constanţa, în condiţiile în care numărul de patrupede care îşi dispută anumite zone ale oraşului creşte alarmant, de la o zi la alta. Dacă luptele pentru teritoriu şi perioadele de împerechere creează mai mult zgomot, atacurile haitelor de câini asupra trecătorilor din cartierul Baba Novac i-au terorizat de-a dreptul pe foarte mulţi locuitori.
Vă plac câinii? Personal, şi mie, chiar foarte mult. Nu mi-ar plăcea, însă, să ies afară şi să cad pradă colţilor hămesiţi ai animalelor fără stăpân. O zonă periculoasă, în care oamenii riscă să fie „sfâșiați” în orice clipă este cartierul Baba Novac, mai exact porţiunea aflată în vecinătatea Cimitirului Municipal. La doar câţiva paşi de locul în care îşi petrec eternitatea mulţi semeni de-ai noştri, de câteva săptămâni, îşi fac veacul zeci de câini, de toate dimensiunile, vârstele şi culorile. La prima vedere, ai putea zice că sunt inofensivi, pentru că, unii dintre ei, par prietenoşi, ai putea spune chiar blânzi, după cozile pe care le flutură în vânt.
Patrupedele, bine hrănite, se pare, de iubitorii de animale se plimbă în voie de colo-acolo şi nu ezită să atace oamenii, mai ales pe înserate.
„A venit căldura şi ne-ar fi plăcut să putem sta mai mult în aer liber, dar cum să ieşi cu copilul, de exemplu, la joacă şi să rişti în orice moment să fii muşcat? Este jale ce-i aici! Am înțeles că acești câini au fost ținuți, până de curând, într-o curte, dar că stăpânul lor ar fi decedat. Rudele defunctului le-a dat drumul pe străzi animalelor și ele au devenit, acum, un pericol pentru cei din jur. De pildă, în urmă cu trei zile, abia am reuşit să scoatem maşina din parcare, de teama lor, pentru că erau tare agitaţi. Cred că, la momentul respectiv, în zonă erau undeva în jur de zece câini, dar haita lor este mult mai mare", ne-a declarat Mioara G.
Mihnea P. este pensionar şi îi place ca seara să stea la aer, pe un scăunel, pe care şi-l aduce mereu din casă. Din păcate, a fost nevoit să îşi rărească ieşirile, tocmai din cauza acestor câini agresivi. „La scurt timp după ce am ieşit din bloc am fost înconjurat, efectiv. Le este foame şi sunt foarte răi, unii dintre ei. Am observat că o parte dintre ei au fost sterilizaţi, dar ce ne facem cu agresivitatea? Nu este normal să-ți fie frică să mai ieși din casă", a adăugat bărbatul.
Bianca M. voia să plece la piață, înainte de Paște, când s-a trezit înconjurată de câini. „Au crezut, iniţial, că vreau să-i hrănesc, pentru că foșcăiam nişte sacoşi din plastic. Când au văzut că nu le dau nimic, au început să mă mârâie. Am reuşit să plec din cartier şi am avut norocul ca la întoarcere să nu se mai afle în acel loc", ne-a povestit indignată, femeia.
Cetăţenii nemulţumiţi de această situaţie sunt foarte mulţi şi tot speră ca hingherii să-i ia, pentru a nu se mai teme pentru viaţa lor. Când se va soluţiona această problemă, nu ştim. Între timp, am vrut să aflăm câţi constănţeni au mai fost muşcaţi de animale în municipiu.
Potrivit managerului Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, dr. Claudia Cambrea, anul trecut s-au prezentat la serviciul antirabic 1.329 persoane, din care 743 au fost vaccinate (404 de sex feminin şi 339 de sex masculin). De la începutul anului 2025, până la finele lunii martie, s-au prezentat alte 259 persoane, din care 148 au avut nevoie de vaccin antirabic (74 de sex feminin şi 74 de sex masculin).
Suntem convinşi că numărul celor care au fost „capsaţi” este mult mai mare, doar că victimele nu s-au prezentat la medic, ci au încercat să-şi oblojească rănile, singuri, acasă.
Din păcate, Adăpostul pentru animale fără stăpân este mereu supraaglomerat, deci are o capacitate de aproximativ 400 de locuri. În aceste condiţii, ce este de făcut? Unde sunt hingherii? Mai adună cineva măcar câinii agresivi de pe străzi?