Tineri cu plămânii-n piuneze, îngrijiţi de o mână de medici, la dispensarul TBC din Constanţa

3314
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Palazu Mare este un spital de monospecialitate profilat pe diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor respiratorii acute şi cronice. În structura sa intră şi ambulatoriul integrat şi dispensarul TBC, care îi conferă unităţii sanitare o arie largă de adresabilitate în ceea ce privește nevoile pacienților, cât și capacitatea spitalului de a acoperi profilaxia, tratarea și vindecarea tuberculozei, dar și a altor boli pulmonare acute și cronice.





Clădirea în care funcţionează de aproximativ 50 de ani ambulatoriul integrat şi dispensarul TBC este situată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 167. Mulţi dintre cei constănţeni o ştiu de ani de zile, fie că au fost cândva pacienţi, fie că doar au trecut prin zonă şi au zărit unitatea sanitară. La momentul actual, la parter se află dispensarul TBC, cu circuit separat faţă de etajul I, în cadrul căruia sunt urmăriţi pacienţii cu tuberculoză. Aici este locul în care constănţenilor li se prelevează spută, li se face o radiografie, li se administrează tratamentul necesar, care durează în jur de şase luni, şi vin, apoi, la control. Deci la parter se desfăşoară activitatea legată de tuberculoză. La etaj, cum am menţionat deja, se află ambulatoriul spitalului, în care sunt cabinetele de pneumoftiziologie şi se consultă pacienţii cu afecţiuni respiratorii, atenţie, numai cu trimitere de la medicul de familie. Acestora li se fac investigaţii gen spirometrie, radiografie, dar pot fi efectuate şi analize de sânge, spaţiul fiind dotat cu un laborator propriu.

„De curând, am obţinut aprobarea de la Ministerul Sănătăţii pentru înfiinţarea unor cabinete de cardiologie şi oncologie. Era mare nevoie de aceste cabinete, pentru că, în general, pacienţii cu afecţiuni respiratorii au şi alte probleme de sănătate. Mai mult decât atât, sunt multe cazuri de cancer pulmonar şi atunci este nevoie şi de oncolog”, a declarat directorul medical al spitalului, dr. Ariadna Petronela Fildan, pentru „Cuget Liber”.



În linii mari, atât ambulatoriul integrat, cât şi dispensarul TBC funcţionează în condiţii foarte bune: unitatea dispune de aparatură modernă, spaţiul este curat, renovat, după cum se poate vedea. Singura problemă, a precizat directorul, ar fi deficitul de medici, în condiţiile în care aceiaşi medici care lucrează în spital îşi desfăşoară activitatea şi în cadrul ambulatoriului, ei fiind destul de puţini.

Cum am precizat în rândurile anterioare, la dispensar se prezintă, zilnic, pacienţi diagnosticaţi cu tuberculoză pulmonară, de diferite forme. Potrivit dr. Livia Elena Floca, din păcate, restricţiile din timpul pandemiei de Covid i-au determinat pe unii cetăţeni să nu se prezinte la controale şi, în plus, a crescut considerabil numărul de îmbolnăviri în rândul tinerilor, cazuri foarte grave.

„Chiar şi acum, vin la noi cazuri pe care noi le-am numit, la un moment dat, «forme de război», adică sunt forme de boală cu imagini cavitare, extinse pe ambii plămâni. Sunt pacienţi care ajung, mai întâi, în spital, după care îi preluăm noi, aici, în dispensarul TBC. Ei se adresează medicului de familie, dar până când fac o radiografie trece o perioadă de timp. Cel mai des îi sperie tusea cu expectoraţie cu sânge şi atunci ni se adresează”, a explicat medicul.



Specialistul a adăugat că oamenii trebuie să ştie că pentru tuberculoză pulmonară nu este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, întrucât ei vin simptomatici din punct de vedere respirator, dar este bine, totuşi, ca medicul de familie să le dea un bilet pe suspiciunea de TBC, dacă au ajuns la acesta cu simptomatologie respiratorie aferentă. De asemenea, medicul le recomandă tuturor să-şi facă o radiografie pulmonară, cel puţin o dată pe an. Totodată, o tuse care nu trece după trei săptămâni trebuie, neapărat, investigată, deci se impune efectuarea unei radiografii, a precizat dr. Floca.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4195 secunde