În ultimii ani, listele de așteptare ale pacienților pentru realizarea intervențiilor de protezare a articulațiilor mari, pentru șold sau genunchi s-au mai redus, dar cererea venită din partea constănțenilor rămâne, în continuare, mare. Din păcate, unii dintre ei necesită o intervenție la ambele picioare. În județul Constanța, în anul 2024 au fost protezați 676 pacienți, care au beneficiat de 736 de endoproteze, în valoare de peste 4,7 milioane de lei.
La acest moment, protezele de șold sau genunchi se pot efectua în cadrul a două unități sanitare, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și Ovidius Hospital. În ambele locații, intervențiile au fost efectuate cu succes, iar evoluția pacienților a fost una favorabilă, aceștia fiind internați la scurt timp după ce li s-au implantat endoprotezele. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), anul trecut, în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța au fost protezați 676 pacienți, care au beneficiat de 736 de endoproteze, ceea ce înseamnă că unii oameni au avut nevoie de proteze la ambele picioare.
„De proteză pentru şold cimentată a fost nevoie la 129 persoane, proteze de şold necimentate au fost montate la 215 persoane, proteze genunchi cimentate, fără stabilizator, posterioare la 55 persoane. Alte 274 proteze de genunchi cu stabilizatori, plus revizii au fost necesare pe tot parcursul anului trecut. Populaţia trebuie să ştie că şi Ovidius Hospital se află în contract cu noi pe partea de endoprotezare din luna decembrie 2024, când a operat opt pacienţi. În total, în 2024, suma pe care Spitalul Județean a cheltuit-o cu aceste intervenţii a fost de aproximativ 4,7 milioane de lei, iar la OCH, a fost de 56.000 de lei", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al CJAS, Aura Drăgoi.
Din fericire, toate intervențiile au fost efectuate cu succes, iar evoluția pacienților a fost una favorabilă, aceștia fiind internați la scurt timp după ce li s-au implantat endoprotezele.
Foarte important de menționat este că cei care au probleme de sănătate care impun montarea unor asemenea dispozitive trebuie să ştie că nu plătesc niciun fel de cost suplimentar, costul integral al protezei fiind decontat de programul naţional. De cele mai multe ori, indicaţia de protezare apare atunci când durerea este foarte mare. De exemplu, oamenii au nevoie de proteze pentru artrozele de şold şi genunchi de care suferă. Practic, intervenţiile sunt efectuate atunci când articulaţiile sunt efectiv distruse şi nu mai există cartilaj, iar durerile au devenit insuportabile, singura soluţie fiind înlocuirea articulaţiilor. În acest fel, problema lor de sănătate se rezolvă 100%, persoanele operate putând merge foarte bine după intervenţii, chiar şi bătrânii.
În ceea ce priveşte listele de așteptare, acestea depind, de regulă, și de medicul ales. Aşa cum este şi normal, cei mai experimentați sunt mai căutați, dar şi ceilalţi pot opera, în aceleaşi condiţii. Dacă vremea este potrivnică sau există mai multe accidente rutiere, mai întâi este rezolvată traumatologia și abia apoi protezarea, iar listele de așteptare se devansează puţin, dar sunt reluate, în ordinea în care a venit pacientul.