Veste bună pentru şoferi. Parcarea este gratuită în staţiunea Mamaia

1055
1
Veste bună pentru şoferi. Parcarea este gratuită în staţiunea Mamaia - parcaremamaia-1664991602.jpg
Constănţenii, dar şi turiştii care ajung în oraşul Constanţa au parte de o veste excelentă. În staţiunea Mamaia, parcarea este gratuită până pe data de 30 aprilie, anul 2023. Informaţia a fost confirmată de Biroul de Presă al Primăriei Constanţa.

„Este adevărat, parcarea este gratuită în staţiunea Mamaia de pe data de 15 septembrie, din acest an, până pe 30 aprilie, anul viitor. Pe acele panouri pe care este inscripționată de obicei taxa de parcare, există undeva în partea de jos un mesaj care arată cetăţenilor acest lucru. Oamenii ar trebui să se uite bine pe acele panouri. Se menţionează clar că parcarea este gratuită în staţiunea Mamaia. Parcometrele au fost scoase, nu sunt funcţionale. În concluzie, este liber la parcare în Mamaia, atât ziua, cât şi noaptea”, a declarat Luminiţa Lare, reprezentant al Biroului de Presă al Primăriei Constanţa.

Vestea îi va bucura pe şoferi, mai ales că pe timpul sezonului estival aceştia au întâmpinat probleme atunci când au vrut să parcheze în staţiunea Mamaia din cauza preţului ridicat, dar şi din cauza faptului că nu există destule locuri de parcare.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4375 secunde