Vrei să muncești în străinătate? Atenție, la cei care vor să vă păcălească!

452
1
Vrei să muncești în străinătate? Atenție, la cei care vor să vă păcălească! - fotofondmuncastrainatate-1455557394.jpg

Articole de la același autor

Mirajul unui loc de muncă în străinătate se poate transforma, rapid, într-un coșmar. Chiar dacă legislația muncii este destul de dură, se mai găsesc încă multe persoane dispuse să încalce legea și să își bată joc de disperarea și naivitatea unui om care speră să își facă un rost peste hotare.


Ademeniți de așa-zise firme care promit plecări rapide în Europa și salarii de mii de euro, mulți oameni au căzut în plasa celor care nu urmăresc decât să pună mâna pe comisioanele cerute înainte de plecare și apoi să dispară. Sau, se mai întâmplă ca tot ceea ce se promite în țară să nu fie decât niște minciuni. "O cunoștință m-a trimis la o firmă din București, care angaja muncitori necalificați în construcții, în Anglia. Am aflat acolo că trebuie să pregătesc dosarul, să fac analizele, că voi avea salariul de 2.000 de lire sterline și că voi lucra șase luni, cu două luni acasă. Cazarea era oferită de angajator, dar cu mâncarea trebuia să ne descurcăm noi. Mi s-a părut convenabil, mai ales că păreau oameni serioși, cu documente, cu contracte. Apoi mi-au spus să îmi cumpăr bilet, că mi se va deconta la salariul în prima lună, și că voi semna contractul la fața locului. Aveam bani pregătiți, am plecat și, când am ajuns acolo, dezamăgire maximă. Cazarea era în niște barăci ordinare, contractul era pe trei luni, salariul brut era de 2.000 de lire sterline. Dar trebuia să plătesc și cazarea. Am rezistat cu greu, trei luni, dar a fost bătaie de joc. Se muncea mai mult de opt ore pe zi, mergeam pe diferite șantiere. Plecam la cinci dimineața și ne întorceam la șapte, opt seara, cu 100 de lire, chipurile, ore suplimentare. Au fost oameni care au rămas pentru că nu aveau încotro, cu speranța că vor găsi altceva de muncă, dar acela era un mod modern de sclavie", ne-a povestit Ioan Chivu, din Constanța. 


Adresați-vă specialiștilor!


Anunțuri de angajare în străinătate găsești pe toate site-urile, însă, o mare parte dintre ele sunt de o seriozitate îndoielnică. Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța le recomandă persoanelor interesate de un loc de muncă în străinătate să se adreseze specialiștilor compartimentului Eures, care le pot consilia.
"Oamenii se pot adresa cu încredere compartimentului Eures din cadrul A.J.O.F.M., unde pot găsi oferte diverse din partea angajatorilor străini, dar și condițiile solicitate de aceștia. Sunt persoane interesate de locuri de muncă în străinătate care își depun dosarele, iar, în momentul în care apar ofertele, noi transmitem aceste dosare la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă și la angajator, care, ulterior, face selecția", explică Adelina Vlad, purtătorul de cuvânt al A.J.O.F.M. Constanța.


Prea frumos ca să fie adevărat!


Așadar, atunci când totul sună prea frumos ca să fie adevărat sau vi se cer comisioane ori bani în avans, ar trebui să fie un semnal de alarmă, căci firmele serioase nu fac promisiuni neadevărate și nici nu cer comisioane. "Prin portalul Eures nu se solicită avans și nici nu se dau bani înainte. Toate cheltuielile sunt suportate de angajator. Persoanele interesate să-și găsească un loc de muncă în străinătate trebuie să fie foarte atente atunci când își caută locuri de muncă pe internet, pentru că pot ajunge în situația de a da niște bani unor persoane necunoscute, care se vor face nevăzute apoi. De aceea, este recomandat ca oamenii să se adreseze agenției de șomaj, unde vor primi absolut toate informațiile, de la oferta locurilor de muncă, meserii, condiții și până la salarizare. De regulă, angajatorii cer cunoașterea unei limbi străine și o calificare în domeniul respectiv. Noi nu le putem garanta acel loc de muncă, ci facem medierea între persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorul din străinătate. Angajatorul străin este cel care face selecția, exact așa cum se întâmplă și în cazul angajatorilor români", a completat reprezentantul AJOFM Constanța.


Comentează știrea

vrei sa muncesti afara??
16 februarie 2016
tot..degeaba..Spagi si Comisioane peste tot.

Primele luate în vizor sunt agențiile de Crewing...cu tot felul de manevre...apoi,terchea berchea din agențiile de plasare a forțelor de munca! Spagarii din Crewing-ul romanesc...Andrusca,Beznea,Scrieciu,Motoc,Cazacu,Carasava și mulți alții! :(

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4383 secunde