Echipa feminină de baschet ACS Gladius Târgu Mureş şi echipa masculină de baschet ACS Dan Dacian Portocaliu Bucureşti au intrat în posesia titlurilor naţionale la categoria juniori U15, după ce s-au impus în finalele Campionatului Naţional, sezonul 2021-2022.
La feminin, ACS Gladius Târgu Mureş a dispus, cu scorul de 63-55, în ultimul act găzduit de Arena de Baschet din Bucureşti, de rivala Olimpia Bucureşti, în vreme ce, la masculin, ACS Dan Dacian Portocaliu Bucureşti s-a impus, în ultimul act de la Târgovişte, în faţa rivalei ACS Academia de Baschet Phoenix Galaţi, scor 67-56.
În clasamentul final al CN U15, feminin, sezonul 2021-2022, echipa CSS 1 Laguna Constanţa a ocupat locul opt.
La festivitatea de premiere, la care au participat din partea Federaţiei Române de Baschet vicepreşedintele Alina Moanţă, secretarul general-adjunct Svetlana Simion, directorul tehnic Tiberiu Dumitrescu şi antrenorul coordonator Paula Misaila, au fost acordate şi premii speciale, unul dintre acestea revenindu-i Irinei Cristina Macovei, care, cu 91 de puncte, a fost desemnată coşgetera turneului.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Baschet