Bianca Mei-Roşu şi Elena Zaharia, campioane europene U21 la dublu feminin

5279
Bianca Mei-Roşu şi Elena Zaharia, campioane europene U21 la dublu feminin - 42319373778003718081947014332546-1706460092.jpg

Articole de la același autor

Bianca Mei-Roşu şi Elena Zaharia au câştigat, duminică, medalia de aur la dublu feminin la Campionatul European U21 la tenis de masă. Camelia Mitrofan a obţinut argintul.

"Podium istoric în proba de dublu feminin, la Campionatul European U21! Bianca Mei-Roșu și Elena Zaharia au devenit împreună campioane europene, iar Camelia Mitrofan și partenera slovenă Sara Tokic sunt vicecampioanele continentului!

Trofeul la U21 dublu feminin aparține României, datorită perechii Bianca Mei-Roșu/Elena Zaharia, cu cea mai bună clasare tricoloră până în acest moment la competiția din Skopje, în timp ce colega de lot, Camelia Mitrofan, se poate mândri cu argintul European”, au transmis reprezentanții Federației Române de Tenis de Masă.

Mei-Roşu şi Elena Zaharia au învins în finală perechea Camelia Mitrofan/Sara Tokic (Slovenia), cu scorul de 3-1 (11-5 8-11, 11-0, 11-3).

Ambele perechi s-au aflat în premieră în această componenţă într-un concurs major.

„Simt multă bucurie, fericire, le mulţumesc celor care au fost alături de mine. Îi mulţumesc domnului Filimon, pentru că am reuşit să găsim o tactică. Ştiam că acum va fi anul meu şi mă bucur că am reuşit să bat la simplu, să ne răzbunăm pentru finala de dublu mixt. Finalele de simplu şi dublu vor fi foarte frumoase şi sper să mă susţineţi toţi”, a spus Elena Zaharia, potrivit Federaţiei Române de Tenis de Masă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2003 secunde