Noi tensiuni în gimnastica românească. Pe fondul rezultatelor submediocre, conducerea federaţiei şi-a înaintat demisia de onoare în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv, reunit pe 24 şi 25 aprilie, dar a revenit asupra deciziei după discuţii cu ministrul Sporturilor, Carol Eduard Novak.
Şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), întrunită în zilele de 24 şi 25 aprilie, a avut pe ordinea de zi analiza evoluţiilor sportivilor români la Campionatele Europene de seniori de la Antalya (11-16 aprilie), la Campionatele Mondiale de juniori de la Antalya (29 martie-2 aprilie) şi stabilirea modului de lucru până la Festivalul Olimpic al Tineretului European, respectiv până la Campionatele Mondiale de seniori de la Antwerp, competiţie la care gimnaştii români au ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
„În pofida speranţelor justificate pentru o evoluţie bună la Campionatele Mondiale, şedinţa Comitetului Executiv s-a desfăşurat într-o atmosferă tensionată. Ca urmare a acestei situaţii şi a scandalurilor repetate apărute în mass-media, membrii departamentului tehnic pentru gimnastica artistică feminină şi-au anunţat intenţia de a-şi da demisia de onoare. În acelaşi context, şi-au anunţat demisiile Carmencita Constantin - preşedinte, Ingrid Istrate - secretar general, alături de o serie de alţi membri ai Comitetului Executiv, fiind propusă inclusiv demisia întregului Comitet Executiv", au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Gimnastică.
Deoarece aceste demisii în lanţ ar fi dus la intrarea într-o criză fără precedent, cu cinci luni înainte de Campionatele Mondiale, şi la organizarea de alegeri anticipate, punând în pericol calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, conducerea federaţiei a avut o discuţie cu ministrul Sportului, Carol Eduard Novak.
În urma analizei despre implicaţiile pe care demisia conducerii FRG ar fi avut-o, hotărârea a fost reevaluată şi amânată, urmând ca împreună cu Ministerul Sportului, să se identifice cele mai bune soluţii pentru obţinerea performanţelor într-un mediu sigur.
„O renunţare imediată la activităţile în curs de desfăşurare la nivelul federaţiei ar fi generat o întrerupere a ciclurilor şi stagiilor de pregătire, precum şi a unor multiple alte proiecte cu impact semnificativ asupra rezultatelor.
Trebuie înţeles că, pentru a evolua şi obţine rezultate la nivel internaţional, trebuie să aplicăm şi să implementăm şi în România metode moderne de pregătire, care să aibă în centrul lor preocuparea pentru siguranţa şi sănătatea fizică şi psihică a copiilor şi dezvoltarea unei mentalităţi de campion.
Şcoala românească de gimnastică trebuie să se modernizeze, să se adapteze şi să evolueze după modelul ţărilor din elita mondială. Avem o generaţie talentată de sportivi, fete şi băieţi, care fac gimnastică cu eforturi mari, generaţie pe care o susţinem şi căreia îi oferim condiţiile necesare pentru a obţine rezultatele dorite.
În gimnastica românească este nevoie de linişte. Problemele adulţilor să rămână la nivelul adulţilor, fără să aibă consecinţe asupra sportivilor şi pregătirii acestora”, şi-au explicat şefele federaţiei motivele pentru care au revenit asupra deciziei.