Sabrina Voinea şi colegele sale, prestaţie excelentă la Palma de Mallorca

284
Sabrina Voinea şi colegele sale, prestaţie excelentă la Palma de Mallorca - fond-gimnastica-1679408242.jpg

Articole de la același autor

Echipa naţională de gimnastică feminină a României a participat la un concurs premergător Campionatelor Europene care vor avea loc în Turcia, în Antalya, în perioada 11-16 aprilie. Concursul s-a desfăşurat în Palma de Mallorca, iar România, în frunte cu constănţeanca Sabrina Voinea, a făcut o figură extrem de frumoasă.

„Tricolorele” au adunat 156.85 de puncte şi au încheiat pe primul loc, depăşindu-le pe celelalte participante care au reprezentat Spania şi Suedia.

Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarţă, Antonia Duţă, Andreea Preda şi Lilia Cosman au făcut parte din lotul care a participat la competiţia din Spania. Gimnastele au fost însoţite în Spania de antrenorii Camelia Voinea, Cristian Moldovan, Patrick Kiens, Corina Moroşan, Gina Groza Gogean şi Ramona Micu.

Sabrina Voinea a avut evoluţii încântătoare la toate cele trei aparate, sărituri, bârnă şi sol şi a tras echipa României după ea.

Gimnastele fac parte din programul „Ţară, ţară, vrem campioane!” coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu şi finanţat de OMV Petrom.

Pentru sportivele care au reprezentat România la Palma de Mallorca urmează acum o nouă competiţie importantă. Este vorba despre Campionatele Naţionale de Gimnastică care vor avea loc în perioada 22-28 martie, chiar la Constanţa, în Sala Sporturilor „Simona Amânar”.

Sportivele vor participa, în funcţie de vârstă, experienţă şi disciplina aleasă, pe echipe şi individual, la acest campionat care este foarte important în ceea ce priveşte următoarele concursuri.

Constănţenii vor avea astfel ocazia să o vadă pe viu pe Sabrina Voinea, cea care cu siguranţă a pregătit exerciţii cu elemente care mai de care mai spectaculoase. Intrarea este liberă, astfel că organizatorii se aşteaptă la o Sală a Sporturilor arhiplină.

În ultimii ani, România nu a mai avut rezultate notabile la gimnastică feminină, un sport pe care ţara noastră l-a dominat o lungă perioadă.

Reconstrucţia a început cu programul amintit mai sus, „Ţară, Ţară, vrem campioane!” iniţiat de Octavian Bellu şi Mariana Bitang.

După ce au încheiat socotelile cu echipa naţională a României, cei doi mari tehnicieni s-au instalat la Deva, acolo unde este „inima” gimnasticii româneşti şi au continuat să descopere tinere talente.

Datorită lor România poate ajunge acolo unde a mai fost, adică pe cea mai înaltă culme a succesului. Speranţe sunt, mai ales după ce Sabrina Voinea a strălucit la Doha, la Cupa Mondială, acolo unde a reuşit să cucerească două medalii de aur.

Cel mai apropiat obiectiv este participarea la Campionatele Europene din Antalya, dar şi participarea la Campionatele Mondiale din Belgia care vor avea loc la începutul lunii octombrie.

Totodată, Sabrina Voinea visează să ajungă la Jocurile Olimpice care vor avea loc în 2024 la Paris şi nu are de gând să se întoarcă de acolo fără medalii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4384 secunde