Mircea Lucescu este dorit de formaţia franceză Nice

120
Mircea Lucescu este dorit de formaţia franceză Nice - lucescu-1679408301.jpg

Articole de la același autor

Mircea Lucescu (77 de ani) are viață grea la Dinamo Kiev: a pierdut două dintre ultimele trei meciuri de campionat și este la 9 puncte de liderul Șahtior Donețk.

Tehnicianul român este contestat în Ucraina, chiar de foști oameni care au fost în trecut la echipa din Kiev. Yozhef Sabo (83 de ani), fost antrenor la Dinamo Kiev, este de părere că echipa nu își poate reveni cu Mircea Lucescu pe bancă și îi cere demisia românului.

Mircea Lucescu o antrenează pe Dinamo Kiev din vara anului 2020 și mai are contract cu gruparea ucraineană până în vara anului 2024.

Pe fondul acestei situații, Mircea Lucescu este dorit de o echipă importantă din Ligue 1. Nice l-ar fi trecut în capul listei pe Mircea Lucescu, potrivit Prosport.

În urmă cu două-trei săptămâni, antrenorul român s-ar fi întâlnit cu oficialii clubului francez în Polonia. Mircea Lucescu ar fi interesat de proiectul de la Nice, dar a cerut timp de gândire până în vară. Românul nu vrea să-i părăsească pe cei de la Dinamo Kiev în plin campionat.

La finele anului trecut, Mircea Lucescu a dezvăluit că a refuzat o ofertă de la Fenerbahce, din motive sentimentale.

„Nu-i pot trăda pe acești oameni. Fenerbahce m-a vrut, dar am spus nu. Locul meu este aici. După aproape un an de război, conflictul pare ceva normal acum. Te uiți pe cer și te gândești că în orice moment poți să vezi o rachetă. Auzim sunetele avioanelor în timpul meciurilor. Jucăm până alarmele sună, după care trebuie să așteptăm o oră ca situația să fie sub control. Nu știu cine ar fi făcut așa sacrificii în locul meu”, a spus Mircea Lucescu, în decembrie 2022. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5268 secunde