Constanța Street Play, baschet-spectacol în piațeta Perla din Mamaia

782

Articole de la același autor

Soare, muzică, voie bună, toate aflate în jurul celor două terenuri de baschet montate pe esplanada Perla din stațiunea Mamaia, unde a avut loc turneul de baschet 3x3 Constanța Street Play, din ultima etapă a circuitului național de streetball 3x3 Superbet Tour.

Evenimentul marca Sport Arena Streetball este organizat de Asociația Terra Semper Fidelis, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Primăria și Consiliul Județean Constanța.

Prezență numeroasă și în tribune, și pe terenul de joc. 70 de echipe, însumând aproximativ 250 de jucători, și-au arătat talentul sub inel, la toate cele patru categorii ale turneului: U14, U18, Open și +35.

Turiștii aflați la plajă au venit să admire evenimentul și s-au bucurat și de prezența cântăreței Alexandra Stan, împătimită a baschetului, care i-a ajutat pe cei de la Da Move să-și exe-cute cele mai spectaculoase trucuri cu mingea de baschet.

"Evenimentul a fost unul foarte reușit. Ne bucurăm că am putut organiza un astfel de turneu important în Constanța. Cu siguranță, vom mai organiza astfel de competiții, fiindcă lumea dorește din ce în ce mai mult să vadă baschet. Mai ales cel de 3 la 3, unde spectacolul este asigurat, fazele succed cu repeziciune, iar fiecare acțiune are o importanță extrem de mare. În meciurile eliminatorii, s-au întâlnit cele mai bune echipe și au avut loc dueluri foarte intense", a declarat Andrei Talpeș, președintele Asociației Terra Semper Fidelis, organizatorul competiției.

Campioana categoriei Open va avea șansa să se califice la turneul final al circuitului 3x3 Superbet Tour 2016, ce va avea loc în perioa-da 26-28 august, la București, și unde se vor întâlni câștigătoarele celorlalte turnee disputate, de la Ploiești, Craiova și București. Cine se va impune la București va avea șansa să evolueze la turneul internațional FIBA 3x3 World Tour, ce va avea loc la Debrecen (Ungaria). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5401 secunde